Consilierul pentru politică externă al lui Putin: În caz de criză, vom distruge armamentul amplasat de NATO pe flancul estic

Data publicării:
karagan

Vladimir Putin și Serghei Karaganov / FOTO: karaganov.ru

„NATO se află acum la 800 de kilometri de granițele Rusiei, armele sunt complet diferite, stabilitatea strategică este în schimbare. Este mult mai rău decât acum 30-40 de ani. Europa se simțea slabă atunci și se temea că americanii ar putea părăsi continentul. Dar Uniunea Sovietică, deși era deja putredă în interior, s-a simțit puternică din punct de vedere militar și a luat nesăbuita decizie de a amplasa rachete SS-20. Rezultatul a fost o criză fără sens. Astăzi, lucrurile stau pe dos. Acum, temerile în țări precum Polonia, Lituania și Letonia sunt atenuate de staționarea de armament NATO acolo. Dar asta nu le ajută; interpretăm asta ca pe o provocare. Într-o situație de criză, vom distruge tocmai aceste arme. Rusia nu va mai lupta niciodată pe propriul teritoriu”, a spus Serghei Karaganov.

„Pălăvrăgeala asta despre cum noi intenționăm să atacăm statele baltice este stupidă. De ce menține NATO armament și echipament militar acolo? Imaginați-vă ce li s-ar întâmpla în caz de criză. Ajutorul oferit de NATO nu este un ajutor simbolic pentru statele baltice. Este o provocare”, a adăugat consilierul, precizând că Alianța „va fi pedepsită” dacă va încerca să încalce suveranitatea unei puteri nucleare precum Rusia.

Când jurnaliștii germani i-au spus consilierului președintelui rus, Vladimir Putin, că liderii europeni consideră „enigmatică” politca Rusiei și că intențiile oficialilor de la Moscova le sunt neclare, Serghei Karaganov a vorbit despre o lipsă de încredere. „Ne aflăm într-o situație în care noi nu avem deloc încredere în voi, după dezamăgirile din ultimii ani. Și reacționăm ca atare. Există ceva ce se cheamă surpriză tactică . Ar trebui să știți că suntem mai inteligenți, mai puternici și mai hotărâți”.

La summitul de la sfârșitul săptămânii trecute desfășurat la Varșovia, statele membre NATO au convenit asupra desfășurării a patru batalioane în Polonia și țările baltice. Planurile consolidării prezenței Alianței în Europa de Est au suscitat critici constante din partea Moscovei, care susține că nu este interesată de escaladarea tensiunilor, dar că este pregătită să dea un răspuns adecvat la acțiunile Occidentului, reamintește Agerpres.  

  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri