Contestat în stradă și bolnav, președintele Algeriei renunță să mai candideze pentru al cincilea mandat

Data publicării:
abdelaziz bouteflika foto din 2014 - getty
Foto: Guliver/GettyImages

Preşedintele algerian Abdelaziz Bouteflika, vizat de peste două săptămâni de o mişcare de contestare fără precedent în cei 20 de ani de când se află la putere, a anunţat luni că renunţă să mai candideze la un al cincilea mandat, dar totodată amână sine die organizarea alegerilor prezidenţiale care erau prevăzute la 18 aprilie, relatează AFP, preluată de News.ro.

abdulaziz bouteflika
Abdelaziz Bouteflika, președintele Algeriei, fotografie din 2014 Foto: Guliver/GettyImages

Într-un mesaj adresat naţiunii şi publicat de agenţia oficială algeriană de presă APS, el precizează că alegerile prezidenţiale vor avea loc „în prelungirea” unei „conferinţe naţionale” însărcinate să reformeze sistemul politic şi să elaboreze un proiect al unei Constituţii până la sfârşitul lui 2019.

O remaniere ministerială urmează să aibă loc în curând, a anunţat Preşedinţa într-un comunicat, relatează Reuters, la rândul său.

Abdelaziz Bouteflika, în vârstă de 82 de ani, se află la putere din 1999. El a decis iniţial să candideze pentru un al cincilea mandat, în pofida unei sănătăţi fragile - a suferit un accident vascular cerebral (AVC) în 2013. Această decizie a declanşat, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, cele mai ample proteste din ultimii 25 de ani. Localnicii nu îl mai vor președinte pe Bouteflika şi au avut loc și ciocniri cu forţele de ordine trimise să împiedice mitingurile. La ultimul protest, demonstranţii au încercat să ajungă la palatul prezidenţial, dar au fost respinşi cu brutalitate. Aproape 200 de oameni au fost reţinuţi. Alegerienii spun că sunt sătui de vechea elită politică a țării, de corupţie şi şomaj. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine a moștenit, de fapt, averea lui John Lennon? Fiul artistului face dezvăluiri neașteptate după 46 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
Reacția lui Ponta după ce Călin Georgescu a obținut arestul la domiciliu
Newsweek
Pare parchet de lux, dar costă mult mai puțin. Materialul care revine în tendințe la sfârșitul anului 2026
Digi FM
Prințul Harry, mărturisire neașteptată despre perioada în care a plecat din Marea Britanie cu Meghan Markle...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
4 animale care par să păcălească moartea. Unele își pot regenera corpul, iar altele supraviețuiesc la...
Film Now
Uma Thurman, în rochie-sacou și pantofi cu toc pe covorul roșu. A făcut furori la premiera noului sezon...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro