Coreea de Nord anunță că a testat cu succes prima rachetă balistică intercontinentală

Data actualizării: Data publicării:
test racheta coreea de nord, kim jong un_kcna (4)
Foto: KCNA

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică intercontinentală, chiar de ziua marelui rival, Statele Unite. Ulterior, Phenianul a anunțat că testul a fost un succes.

Actualizare 10:00. Coreea de Nord a anunţat că a testat cu succes racheta balistică intercontinentală (ICBM), o etapă crucială către realizarea obiectivului său de a putea ameninţa Statele Unite cu un focos nuclear, relatează AFP. Testul „istoric” al unei rachete de tip Hwasong-14 a fost supervizat de liderul nord-coreean Kim Jong-un, a anunţat o prezentatoare a televiziunii nord-coreene într-un buletin special.


Proiectilul a fost lansat dintr-un poligon din nordul ţării şi a zburat aproape 1000 de kilometri, până când a căzut în Marea Japoniei.

Cel mai probabil, a fost vorba de o rachetă cu rază intermediară de acţiune.

Acest nou test balistic, ce contravine sancţiunilor ONU impuse regimului de la Phenian, a fost criticat de oficialii din Coreea de Sud, Japonia, dar şi de preşedintele american Donald Trump.

Într-un mesaj postat pe Twitter, liderul de la Casa Albă, se întreabă, sarcastic, dacă dictatorul Kim Jong-un nu are altceva mai bun de făcut.

De asemenea, Donald Trump a scris că este greu de crezul că Tokyo şi Seul vor mai îndura mult timp asemenea lucruri. În plus, a îndemnat China să aplice mai multă forţă pe Coreea de Nord pentru a înceta cu testele balistice.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri