Coreea de Sud dezvăluie o strategie tehnologică ambițioasă. Își propune să aselenizeze până în 2030

Data publicării:
Illuminated moon and the milky way
Foto: Getty Images

Coreea de Sud a prezentat miercuri o strategie tehnologică ambițioasă, construită în jurul a șapte proiecte majore, de la energia nucleară și calculul cuantic până la explorarea spațială și biotehnologie. Prin această inițiativă, Seulul urmărește să identifice noi motoare de dezvoltare economică, dincolo de industria semiconductorilor și de inteligența artificială (AI), informează Reuters.

Inițiativa „Seven Major SEED” a fost anunțată în cadrul unei ședințe desfășurate la Casa Albastră și conduse de președintele sud-coreean Lee Jae Myung. Printre obiective se numără dezvoltarea comercială, până în 2035, a unor reactoare modulare mici (SMR) produse în Coreea de Sud, realizarea unei aselenizări până în 2030 și dezvoltarea, până în 2029, a unui computer cuantic de 100 de qubiți. Planul prevede, de asemenea, comercializarea unor produse bazate pe interfața creier-computer până în 2035.

Potrivit președintelui Lee, Coreea de Sud trebuie să profite de avântul industriei semiconductorilor și de extinderea rapidă a AI pentru a pregăti din timp următoarele surse de creștere economică.

„Cele șapte proiecte SEED despre care discutăm azi vor deveni motoare de creștere de nouă generație și bunuri naționale strategice”, a declarat Lee.

Strategia vizează șapte domenii: reactoare nucleare de dimensiuni mici, energia de fuziune, surse regenerabile de energie de nouă generație, tehnologia cuantică, sectorul spațial și aeronautic, biotehnologia avansată, precum și lanțurile de aprovizionare cu minerale și materiale critice, potrivit ministrului pentru Știință, Bae Kyung-hoon.

Planul este lansat în contextul în care Coreea de Sud se confruntă cu o reducere a populației aflate la vârsta de muncă și încearcă să-și consolideze poziția în domeniul tehnologiilor emergente. Acestea sunt considerate tot mai importante atât pentru competitivitatea economică, cât și pentru securitatea națională.

„Vom ajuta aceste semințe să crească și vom construi o Coree de Sud cu care să nu poată rivaliza nimeni în 10 sau 20 de ani”, a declarat Bae.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Ucraina anunţă că a lansat operaţiunea „Vivaldi”, o ofensivă în nordul regiunii Doneţk
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...