Craterul uriaș apărut peste noapte în centrul orașului Ciudad de Mexico

Data actualizării: Data publicării:
mexic

O groapă de şapte metri adâncime şi 10 diametru s-a format joi în centrul Ciudad de Mexico, după ploile abundente din ultimele zile, provocate de furtuna tropicală Lidia, relatează AFP, citat de News.ro.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Incidentul, care nu s-a soldat cu victime, s-a produs la câţiva metri de Paseo de la Reforma, unul dintre bulevardele emblematice din oraşul cu 20 de milioane de locuitori, bulevard frecventat de numeroşi turişti.

Groapa, aflată la o intersecţie, a înghiţit asfaltul pe toată lăţimea unei străzi, de la un trotuar la altul. În ea se văd cablurile şi conductele de sub oraş, în noroiul amestecat cu ciment.

“Locuim într-un oraş care a fost un lac (în trecut – n.r.), iar subsolul are caracteristici de permeabilitatea foarte diferite”, a declarat, într-o conferinţă de presă, coordonatorul naţional al Protecţiei Civile, Luis Felipe Puente, pentru a explica fenomenul.

Ploi abundente neîntrerupte, legate de trecerea furtunii tropicale Lidia, au afectat miercuri capitala mexicană, provocând inundaţii, în special pe pistele aeroportului. Ca urmare, mai multe zboruri au fost anulate.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri