„Criză de malnutriţie artificială întreţinută de Israel în Fâşia Gaza”. Acuzațiile organizației Medici Fără Frontiere

Data publicării:
Nou născut Gaza
Foto: Profimedia

Organizaţia „Medici Fără frontiere” a acuzat joi Israelul că a restrâns în mod deliberat accesul la hrană şi la ajutor umanitar în Fâşia Gaza, cauzând o „criză de malnutriţie artificială” cu consecinţe devastatoare în special pentru femeile însărcinate, mamele care alăptează şi sugari, transmite France Presse.

Potrivit MSF, un studiu privind situaţia între finalul lui 2024 şi începutul lui 2026 în patru spitale din Fâşia Gaza pe care ONG-ul le sprijină indică rate mai ridicate ale mortalităţii în rândul copiilor născuţi din mame care sufereau de malnutriţie.

În analiza sa, MSF stabileşte o legătură între aceste constatări, pe de o parte, şi blocada israeliană şi atacurile contra infrastructurii civile, inclusiv spitalelor, pe de altă parte.

„Insecuritatea, strămutarea populaţiei, restricţiile asupra ajutorului umanitar şi accesul limitat la alimente şi la asistenţa medicală au avut consecinţe devastatoare asupra sănătăţii maternale şi neonatale”, afirmă organizaţia într-un comunicat.

MSF atrage atenţia că situaţia din enclava palestiniană este „extrem de fragilă”, în pofida încetării focului intrate în vigoare în octombrie anul trecut, după doi ani de conflict devastator, şi îi cere Israelului să autorizeze imediat accesul fără obstacole al ajutorului umanitar în Fâşia Gaza.

Potrivit ONG-ului, care a analizat date privind peste 200 de mame şi nou-născuţi internaţi în unităţi medicale neonatale din spitale din Khan Younes (sud) şi din oraşul Gaza, mai mult de jumătate dintre femeile în cauză au suferit de malnutriţie într-o perioadă sau alta a sarcinii şi un sfert dintre ele erau afectate de malnutriţie la momentul naşterii.

În consecinţă, 90% din nou-născuţii cu mame care sufereau de malnutriţie erau prematuri şi 84% aveau o greutate mică la naştere, conform studiului citat.

De asemenea, MSF a examinat datele referitoare la 513 de sugari cu vârste sub şase luni admişi în programe ambulatorii de nutriţie terapeutică la Khan Younes, între octombrie 2024 şi decembrie 2025: dintre ei, „91% prezentau un risc de întârziere a creşterii şi a dezvoltării”.

Între ianuarie 2024, când au fost semnalate primele cazuri de malnutriţie infantilă în Fâşia Gaza, şi februarie 2026 MSF declară că a primit 4.176 de copii cu vârste sub 15 ani (dintre care 97% erau mai mici de cinci ani) în programe de ajutorare a persoanelor subnutrite.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Călin Popescu-Tăriceanu. Afacerile care l-au îmbogăţit pe fostul premier
Digi FM
Reacție surprinzătoare la apariția lui Ilie Bolojan, de mână cu iubita, în Oradea, după pierderea puterii. Au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Când este Eurovision 2026. Alexandra Căpitănescu evoluează în a două semifinală
Film Now
Alejandra Silva, imagini rare cu copiii și mesaj emoționant de Ziua Mamei: „Femeile țin lumea unită în moduri...
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii ca să primească înapoi CASS plătite la pensie? Greșeala care îi lasă fără bani
Digi FM
Orașul din România în care oamenii ar putea plăti doar 1 leu pe zi pentru transportul public. Când ar urma să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Trei motive pentru care câinele vrea să doarmă în patul tău. Nu este vorba doar de confort
Film Now
"M-a pus în pat lângă acest bărbat foarte cunoscut, care era dezbrăcat". Actrița care a trăit un episod...
UTV
Câți bani au lăsat invitații la nunta Andreei Bălan cu Victor Cornea. La eveniment au participat 250 de...