Criza imigranților, noua provocare pentru Europa

Data publicării:
Refugiati Macedonia GettyImages august 2015

Nu pare să existe un sistem prin care să li se spună acestor oameni dacă au sau nu dreptul să se urce în tren. Oamenii îi imploră pe soldaţi să îi lase să se îmbarce”, relatează Andrew Simmons, reporter Al Jazeera.

Oficialii spun însă că totul este sub control. Autorităţile au luat decizia să îi lase pe oameni să traverseze ţara, după mai multe zile tensionate în care imigranţii s-au luat la bătaie cu forţele de ordine care încercau să îi oprească la graniţă.

„Situaţia e sub control. Am reuşit să instituim o procedură de înregistrare pentru cei care vor să călătorească spre nordul Europei, iar lucrurile par să meargă bine”, a spus Zoran Jolevski, ministrul macedonean al Apărării.

Într-o singură noapte, peste 7.000 de imigranţi au trecut din Macedonia în Serbia, de unde se vor îndrepta spre Ungaria. Nu se ştie însă ce se va întâmpla mai departe, pentru că Budapesta a ridicat un gard la graniţa cu ţara vecină.

Iar situaţia nu se va stabiliza prea curând. Aseară, 2.500 de imigranţi sirieni au fost preluaţi cu un feribot de pe insula Lesbos şi duşi în portul Pireu, în apropiere de Atena. De acolo, refugiaţii vor merge spre Salonic, de unde speră să ajungă în Macedonia, poarta de acces spre centrul Europei.

„Mă duc în Germania, pentru că familia mea e în Germania. Poporul elen a fost foarte amabil cu noi. Mulţumiri Guvernului de la Atena!”, spune o refugiată.

Pe de altă parte, în cursul zilei de ieri, peste 500 de imigranţi clandestini salvaţi din bazinul Mării Mediterane au fost aduşi în siguranţă într-un port sicilian de către Paza de Coastă italiană. În total, peste 4.400 de oameni au fost recuperaţi din larg de autorităţile italiene, în ultimele două zile.

Ciocniri pe tema refugiaţilor în Germania

Criza refugiaţilor a provocat violenţe într-un oraş german din apropiere de Dresda, unde se află un adăpost pentru imigranţii ce vin în Europa. Două grupuri de protestatari, unul pro şi altul contra ajutorării refugiaţilor, s-au luat la bătaie.

Poliţiştii au intervenit în forţă pentru a împrăştia mulţimea furioasă. Asta după ce, în urmă cu o noapte, doi ofiţeri au fost răniţi în ciocnirile cu protestatarii.

Autorităţile estimează că 800.000 de refugiaţi vor cere azil în Germania anul acesta.

Între libera circulație și limitarea migrației

Criza fără precedent a migraţiei ameninţă chiar fundamentul Uniunii Europene - libera circulaţie în Europa. Astfel de discuţii ar fi fost de neconceput până acum patru ani, când a început afluxul de refugiaţi pe ţărmurile Italiei, Spaniei şi Greciei. Până acum, statele membre ale Uniunii Europene au încercat în repetate rânduri să găsească o soluţie comună pentru oprirea imigraţiei.

„Întrebarea este cum vom proceda cu refugiaţii, cum vom acţiona în relaţia cu partenerii noştri din Africa, cu ţările din Africa, întrebarea este dacă vom găsi soluţii diplomatice pentru războaiele civile, toate acestea ne vor preocupa mult mai mult decât problema Greciei şi decât stabilitatea monedei euro”, a spus Angela Merkel, cancelarul Germaniei.

Este avertismentul lansat, săptămâna trecută, de cancelarul german, în viziunea căruia criza refugiaţilor ar putea pune la încercare solidaritatea ţărilor din Uniunea Europeană.

Problema imigranţilor s-a acutizat în luna aprilie a acestui an, când peste 1.200 de oameni au murit înecaţi în Marea Mediterană, după ce navele pe care se aflau s-au răsturnat. Cei mai mulţi provin din ţări aflate în mijlocul unor conflicte armate de care încearcă să scape. Prima destinaţie, în drumul spre Europa, a fost Italia, ţară care a cerut, în repetate rânduri, ajutorul blocului comunitar. Treptat, problema refugiaţilor s-a răspândit în regiune. Ungaria a anunţat că va ridica garduri la graniţa cu Serbia, pentru a-i împiedica pe imigranţii clandestini să ajungă în centrul Europei.

Destinaţia lor finală este, însă, centrul Europei, mai exact ţări precum Germania, Franţa, Marea Britanie.

„Planul pentru următorii trei ani este să învăţăm, să terminăm cursurile de germană şi apoi să îmi găsesc de lucru aici. Eu am fost farmacist în Siria şi Egipt, pentru că am trăit şi în Egipt, dar sistemul de acolo este diferit faţă de cel de aici”, spune un refugiat sirian.

Criza refugiaţilor a ajuns până la Eurotunel, unde mii de imigranţi şi-au riscat viaţa pentru a ajunge în Marea Britanie.

Ei se adună în grupuri de 10-15 persoane şi pornesc de undeva din nordul oraşului Calais, din mahalaua denumită „noua junglă”, şi vin către gura de tren, unde se îmbarcă în camioane cu destinaţia Anglia.

În tabăra din Calais, imigranţii au stat în condiţii extrem de grele, fără apă şi mâncare. Refugiaţii au fost atacaţi în repetate rânduri de cei care cer trimiterea imigranţilor în ţările din care au provenit.

De-a lungul acestui an, criza refugiaţilor a creat probleme în ţările tranzitate de imigranţi. Mii de oameni sunt salvaţi în aproape fiecare weekend de Paza de Coastă italiană, care a epuizat toate resursele şi nu mai are unde să îi adăpostească. Concomitent, valul de imigranţi a ajuns pe insulele greceşti, unde aşteaptă săptămâni în şir pentru a-şi putea continua drumul spre centrul Europei. Trăiesc în clădiri abandonate, din ajutoare umanitare. Din Grecia, trec în Macedonia, unde au avut loc confruntări cu forţele de ordine, care încercau să îi întoarcă din drum. Într-o singură noapte, 7.000 de oameni au trecut din Macedonia în Serbia. Şi nu e niciun semn că fluxul acestora se va opri în curând. Numărul imigranților ilegali care au ajuns în Europa de la începutul anului a ajuns la 237.000, a anunţat Organizația Internațională pentru Migrație.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri