Cum răspunde NATO la scenariul Pentagonului privind suspendarea sau excluderea Spaniei din Alianță

Data publicării:
masura-nato
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia

Un presupus document intern al Pentagonului a readus în discuție scenariul suspendării sau excluderii Spaniei din NATO, pe fondul tensiunilor dintre Madrid și Washington legate de conflictul cu Iranul. În acest context, Alianța a clarificat ce prevede tratatul său fondator.

Agenția EFE citează un purtător de cuvânt al NATO care a amintit vineri că tratatul fondator al Alianţei „nu cuprinde niciun articol referitor la suspendarea sau excluderea” vreunui stat membru, reacţie venită după dezvăluirea unui presupus e-mail intern al Departamentului american al Apărării care sugera posibilitatea suspendării Spaniei din NATO în urma refuzului acestei ţări de a susţine SUA în războiul împotriva Iranului, relatează Agerpres.

Tratatul Atlanticului de Nord (Tratatul de la Washington), documentul fondator al NATO, include numai protocolul pentru aderarea unor noi membri sau pentru scenariul în care o ţară membră doreşte să se retragă din Alianţă. Aşa cum a reamintit acum şi purtătorul de cuvânt citat, cele 14 articole ale acestui Tratat nu prevăd posibilitatea unei suspendări sau excluderi a vreunui stat membru.

Guvernul spaniol condus de premierul socialist Pedro Sanchez a transmis vineri că nu este deloc îngrijorat de relatările conform cărora administraţia preşedintelui american Donald Trump ar putea încerca suspendarea Spaniei din NATO, subliniind că Tratatul Atlanticului de Nord nu permite o astfel de acţiune, şi a asigurat că angajamentul Madridului faţă de apărarea colectivă rămâne incontestabil. Premierul Sanchez însuşi a minimalizat această problemă, în declaraţiile acordate presei la summitul UE desfăşurat în Cipru.

Posibilitatea ca administraţia preşedintelui Trump să suspende Spania din calitatea sa de stat membru al NATO este luată în considerare, se afirmă într-un e-mail intern al Pentagonului despre care a relatat vineri mai devreme Reuters.

După ce a fost singurul din NATO care a refuzat cererea lui Trump de creştere în perspectivă a bugetului apărării la 5% din PIB, guvernul lui Sanchez a devenit unul dintre cei mai vocali critici ai războiului declanşat de SUA şi Israel împotriva Iranului.

Spania şi-a închis spaţiul aerian pentru avioanele americane angajate în atacuri şi le-a interzis să utilizeze baze militare operate în comun în sudul ţării, aviaţia militară americană fiind astfel nevoită să-şi mute din Spania către alte baze europene 15 avioane cisternă KC-135, folosite pentru realimentarea în zbor a avioanelor de vânătoare şi bombardament care participau la operaţiunile militare împotriva Iranului.

Trump a ameninţat Spania cu represalii comerciale, care sunt însă dificil de pus în practică, în condiţiile în care este vorba despre o ţară membră a UE şi schimburile sale comerciale cu SUA se desfăşoară în baza cadrului comercial dintre UE şi SUA.

Citește și Șeful Pentagonului spune că Statele Unite „nu se bazează pe Europa”. „Să organizeze mai puține conferințe”, sfătuiește Pete Hegseth

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Călin Popescu-Tăriceanu. Afacerile care l-au îmbogăţit pe fostul premier
Digi FM
Reacție surprinzătoare la apariția lui Ilie Bolojan, de mână cu iubita, în Oradea, după pierderea puterii. Au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Când este Eurovision 2026. Alexandra Căpitănescu evoluează în a două semifinală
Film Now
Alejandra Silva, imagini rare cu copiii și mesaj emoționant de Ziua Mamei: „Femeile țin lumea unită în moduri...
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii ca să primească înapoi CASS plătite la pensie? Greșeala care îi lasă fără bani
Digi FM
Orașul din România în care oamenii ar putea plăti doar 1 leu pe zi pentru transportul public. Când ar urma să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Trei motive pentru care câinele vrea să doarmă în patul tău. Nu este vorba doar de confort
Film Now
"M-a pus în pat lângă acest bărbat foarte cunoscut, care era dezbrăcat". Actrița care a trăit un episod...
UTV
Câți bani au lăsat invitații la nunta Andreei Bălan cu Victor Cornea. La eveniment au participat 250 de...