Cum s-a desfășurat operațiunea forțelor speciale americane, care a dus la uciderea fostului lider ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi

Mihnea Lazăr
forțe speciale SUA
Foto: Gulliver/GettyImages

Imaginea unuia dintre cei mai temuți și sângeroși lideri teroriști ai lumii, aflat într-o fundătură și care plânge și țipă de spaimă înainte de a muri „ca un câine”, la puțin timp după ce a fost încolțit chiar de către niște câini trimiși de brațul lung al armatei americane, este cea a unei scene aproape cinematografice.

Pe scurt, liderul grupării jihadiste Statul Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi a murit, noaptea trecută, în urma unui raid efectuat, în nord-vestul Siriei, de către forțele speciale americane. Vestea a fost anunțată oficial și confirmată de către președintele SUA, Donald Trump, în cadrul unei conferințe de presă extraordinare, ținute la Casa Albă.

Felul mult prea descriptiv, aproape narativ, în care Trump a decis să prezinte multe chestiuni intime, tehnice și chiar picante ale unei operațiuni altminteri strict-secrete, a fost unul neobișnuit pentru astfel de „situații” pentru care există chiar o încăpere specială în Casa Albă - „Situation room”.

Timp de aproape o oră, Donald Trump a trecut dincolo de rolul său oficial și s-a transformat într-un povestitor care a spus lumii întregi detalii despre care unii analiști și comentatori din SUA spun că nu ar fi fost, neapărat, cazul să se afle.

Dar Trump nu este genul de președinte care să se împiedice în detalii secrete, atunci când are ocazia să spună o poveste de succes.

Iar povestea raidului executat în provincia siriană Idlib, de către forțele de operații speciale ale armatei americane, a fost una de succes, cel puțin dacă luăm în considerare spusele președintelui Statelor Unite.

În primul rând, operațiunea nu a fost la prima tentativă. Alte „două sau trei” operațiuni similare fuseseră plănuite, dar au fost anulate din motive atât de secrete, încât nici măcar Trump nu le-a precizat.

forțe speciale SUA
Foto: Facebook/usasoc.mil

Înaintea raidului de aseară, al-Baghdadi se afla deja sub supraveghere strictă de două săptămâni, a spus Trump. Liderul de la Casa Albă a avut, apoi, grijă să mulțumească și rebelilor kurzi din zonă pentru „informațiile prețioase” furnizate americanilor, care au dus la localizarea liderului ISIS.

Conform BBC, ascunzătoarea lui Baghdadi din localitatea Barisha, regiunea, Idlib era departe de locul în care se credea că acesta se ascundea. Americanii credeau că teroristul era undeva pe la granița dintre Siria și Irak.

Trump a mai precizat că foarte multe informații „sensibile” au fost adunate în prealabil, înaintea misiunii.

S-a tras din elicoptere timp de jumătate de oră

Apoi, militarii americani au zburat, în timpul misiunii, inclusiv „deasupra spațiului aerian rusesc”, a spus Trump. Declarația este ambiguă și nu clarifică dacă zborurile au fost realizate, efectiv, deasupra Rusiei, sau, cel mai probabil, a zonelor din Siria controlate de militarii ruși.

În schimb, un martor ocular a declarat BBC că elicopterele americane „au tras” timp de 30 de minute asupra zonei unde se afla Baghdadi, înainte ca vreun militar american să fie lăsat la sol.

forțe speciale SUA
Foto: Facebook/usasoc.mil

„Elicopterele au țintit două case, din care una a fost făcută cu pământul”, a declarat martorul ocular.

În timpul raidului la sol, despre care Trump a spus că a fost „executat impecabil”, membrii forțelor speciale SUA „s-au aflat sub foc inamic”.

Liderul de la Casa Albă a spus că această „problemă” a fost, însă, „eliminată” de militarii americani.

„Și-au îndeplinit misiunea într-un mare stil, au fost incredibil. M-am uitat mult”, a mai spus Trump, care a privit întreaga operațiune din celebra „Situation Room” de la Casa Albă, fără a da, însă, detalii legate de „feed”-ul „live” al transmisiei.

Soldații americani au încercuit apoi locul unde se afla Baghdadi, care a încercat să scape fugind printr-un tunel. Scena este descrisă de Trump în felul următor:

„Baghdadi a plâns și s-a văitat tot timpul. Imobilul în care se ascunsese a fost curățat: oamenii săi au fost fie omorâți, fie capturați. Unsprezece copii au fost evacuați în siguranță, în timp ce trei dintre ai au fost luați cu Baghdadi. Câinii noștri i-au luat urma în tunel dar, când a ajuns într-o fundătură, și-a detonat vesta, omorându-i și pe cei trei copii”.

„A fost o misiune periculoasă”, a spus președintele SUA, „Nu am pierdut niciun militar, în timp ce o mulțime de luptători din anturajul lui Baghdadi au murit odată cu el”.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate