Cum vorbește Donald Trump la telefon cu liderii lumii: lingușitor față de Vladimir Putin, grosolan față de Angela Merkel

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump vorbește la telefon cu Vladimir Putin
Foto: Getty Images

Consilierii lui Donald Trump și șefii de stat major ai armatei americane au rămas pur și simplu cu gura căscată, atunci când au asistat la felul în care președintele american s-a comportat în cadrul numeroaselor discuții telefonice avute cu președintele rus, Vladimir Putin. Uluiala din rândul persoanelor aflate în anturajul președintelui american a fost provocată nu neapărat de concesiile pe care Trump le-a tot făcut lui Putin, cât mai ales de atitudinea lingușitoare a președintelui SUA față de liderul de la Kremlin, informează CNN.

În cadrul discuțiilor telefonice avute cu Vladimir Putin, Donald Trump simțea mereu nevoia de confirmare și apreciere din partea lui Putin, în timp ce ignora complet subiectele principale de pe agenda discuțiilor bilaterale, precum respectarea drepturilor omului sau tratatele privind controlul armelor.

Astfel, în sute de astfel de convorbiri telefonice avute cu diverși lideri ai lumii, președintele Donald Trump s-a prezentat complet nepregătit în discuțiile pe teme sensibile și a fost de multe ori literalmente „jucat pe degete” de lideri precum Vladmiri Putin sau președintele turc Recep Erdogan.

În schimb, Donald Trump a avut o atitudine „abuzivă” față de aliații principali ai Statelor Unite, fapt care i-a determinat pe unii dintre înalții oficiali americani - incluzându-i aici pe fostul secretar de stat, Rex Tillerson, fostul ministru al Apărării, James Mattis, sau fostul consilier de securitate națională, John Bolton - să considere că președintele Trump reprezintă, practic, un pericol la adresa siguranței naționale a SUA.

În multe astfel de convorbiri, Trump a avut un comportament de-a dreptul „delirant”, conform surselor CNN.

Comparativ cu atitudinea sa mai degrabă condescendentă și binevoitoare față de Putin, Donald Trump avea o abordare brutală și agresivă față de aliații săi europeni, mai ales dacă reprezentanții acestora erau femei, precum fostul premier britanic, Theresa May, sau cancelarul german, Angela Merkel.

De altfel, într-o astfel de discuție telefonică, Trump a făcut-o, pur și simplu „proastă” pe Angela Merkel.

Conform surselor CNN, în discuțiile cu Putin, lui Trump îi plăcea în special să vorbească despre el, deseori într-o manieră laudativă exagerată. Trump își lăuda astfel succesele sale „fără precedent” în ceea ce privește ridicarea economiei americane și se considera a fi mult mai „deștept” și mai „puternic”, comparativ cu „imbecilii” și „lașii” care l-au precedat (în special fostul președinte Barrack Obama).

Practic, Vladimir Putin „l-a jucat pe degete” pe Donald Trump, a declarat un înalt oficial american pentru CNN, care l-a comparat pe liderul de la Kremlin cu un maestru al jocului de șah și pe Trump cu un jucător ocazional de table.

Editor web: Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Are 47 de ani, iar partenerul ei doar 27. Emilia Ghinescu, despre cum au reacționat părinții iubitului...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nimic nu mă poate opri, sunt LIBERĂ”. Jennifer Lopez, atitudine și abdomen parcă sculptat într-o filmare...
Film Now
Apariția lui Sydney Sweeney în „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, eliminată din film: „Părea nelalocul ei”
Adevarul
Un criminal din Ucraina a încercat să se spânzure în fața instanței. Barbatul a ucis o cunoscută profesoară...
Newsweek
650 parlamentari iau pensie specială de 6.200 lei, deși au contribuit pentru doar 700 lei. Urmează primarii
Digi FM
Cât câștigă Mugur Isărescu în fiecare lună. Lista completă a salariilor din conducerea BNR
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
„Ce mai frumoasă femeie de 50 de ani”. Ali Larter, o nouă declarație de stil pe covorul roșu. Fanii, cuceriți...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment