Cursă cu obstacole spre Europa

Data publicării:
GettyImages-511704126

Porţile Macedoniei au rămas închise pentru refugiaţii afgani. Cei mai curajoşi au escaladat gardul de sârmă ghimpată, alţii, în grupuri mai mari, au reuşit să rupă plasa metalică şi să intre cu forţa pe teritoriul statului balcanic.

Salih, imigrant afgan: „Ori trecem graniţa, ori murim aici. În niciun caz nu ne putem întoarce în Afganistan. Eu, ca toţi afganii, sunt o ţintă sigură pentru talibani.”

De duminică, actele de identitate ale fiecărui solicitant de azil sunt verificate minuţios şi sunt lăsaţi să-şi continue drumul doar sirienii şi irakienii. Procedurile merg greu, în vreme ce numărul celor care ajung la graniţă creşte rapid. Cel mai recent bilanţ al autorităţilor indica cinci mii de oameni blocaţi la punctele vamale de partea elenă a graniţei.

Fără să ştie de aceste probleme, sute de refugiaţi continuă să ajungă în portul Piraeus după ce şi-au riscat viaţa pe Mediterana. Aici însă, li se spune că nu pot merge mai departe până nu se deblochează situaţia de la graniţa cu Macedonia.

Amad, imigrant sirian: „Dacă ajung în Iad, ar fi mai bine decât în Siria. Am trecut marea într-o coajă de nucă, era cât pe ce să ne scufundăm, dar chiar şi în coaja de nucă m-am simţit mai în siguranţă decât în Siria.”

Pe de altă parte, gardul construit de Ungaria la graniţa cu Serbia nu mai face faţă imigranţilor care vor să ajungă cu orice preţ în statele din vestul Europei. Numai în ultimele două zile, grănicerii maghiari au prins peste 500 de oameni care au intrat ilegal în ţară.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri