Daune provocate în Al Doilea Război Mondial asupra celebrului Big Ben au fost descoperite abia acum

Data actualizării: Data publicării:
The British Prime Minister Triggers Article 50
FOTO: Getty Images

O serie de descoperiri recente - distrugeri provocate de o bombă din Al Doilea Război Mondial, componente din azbest şi efecte nefaste ale poluării - au determinat o creştere a facturii emise pentru lucrările de restaurare a Big Ben, ce ar trebui să redea splendoarea de odinioară a emblematicului turn londonez, supus unor lucrări de renovare şi recondiţionare în ultimii doi ani, informează AFP.

Costul renovării Turnului Elizabeth (denumirea sa oficială, n.r.) , care adăposteşte un clopot şi celebrul orologiu londonez, va ajunge la aproape 80 de milioane de lire sterline (95 de milioane de euro), a anunţat joi Parlamentul britanic, potrivit Agerpres.

După ce a avut deja nevoie de o suplimentare de 32 de milioane de lire sterline (38 de milioane de euro) în 2017, restaurarea turnului are de acum nevoie de încă 19 milioane de lire sterline (22 de milioane de euro) pentru a fi finalizată.

Restaurarea Big Ben "se dovedeşte a fi mai complexă decât anticipam", a declarat într-un comunicat Ian Ailes, directorul general al Camerei Comunelor.

În pofida acestor costuri suplimentare, care vor trebui să fie aprobate de biroul celor două camere ale Parlamentului britanic, redeschiderea pentru public a celebrului turn londonez, ce are o înălţime de 96 de metri, a rămas programată pentru anul 2021.

Lucrările constau în repararea cadranului şi a mecanismului intern al orologiului, a fisurilor din zidăria turnului şi în eliminarea coroziunii de pe acoperiş, dar includ şi restaurarea bordurii din jurul cadranului, pentru a-i reda culoarea sa originală din secolul al XIX-lea.

Acest edificiu conceput în stil neo-gotic de arhitectul Augustus Pugin şi finalizat în 1856 a avut mult de suferit de pe urma trecerii timpului şi este înclinat în prezent cu 46 de centimetri în raport cu axa verticală.

În pofida tentativelor celor mai înflăcăraţi susţinători ai Brexitului care doreau să îl audă bătând pentru a marca ieşirea oficială a Marii Britanii din Uniunea Europeană, Big Ben a rămas tăcut în noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie.

În schimb, o imagine cu celebrul Big Ben a fost proiectată pe faţada clădirii de la Downing Street Nr. 10, reşedinţa prim-miniştrilor britanici, însoţită de înregistrarea audio a sunetelor produse de clopotul amplasat în vârful acestui turn.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce s-au ieftinit benzina și motorina. Cât va dura scăderea şi ce urmează. Preţurile de azi la pompă
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Justin Bieber ar fi primit 10 milioane de dolari pentru Coachella. Fanii, la extreme: „Cel mai slab show” vs...
Film Now
Justin Theroux și Nicole Brydon Bloom au devenit părinți. „Suntem atât de fericiți”. Reacție dulce a fostei...
Adevarul
Misterul originii moților din Munții Apuseni. Urmași ai dacilor, romanilor și popoarelor atrase de aur
Newsweek
Zi decisivă pentru pensionari. Pensiile ar putea fi înghețate mulți ani. Există însă un scenariu mult mai dur
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
E o rasă adorată, dar controversată. Un veterinar susține că buldogul francez „ar trebui interzis”
Film Now
A rupt tăcerea după 35 de ani. Charlize Theron, despre momentul în care mama ei i-a împușcat mortal tatăl: Nu...
UTV
Paris Jackson critică filmul despre Michael Jackson. „Narațiunea este controlată și plină de minciuni”