De ce există Statul Islamic, în opinia premierului turc

Data publicării:
davutoglu

Într-o intervenţie la postul de ştiri CNN, şeful guvernului de la Ankara a spus că preşedintele Siriei este responsabil pentru crimele, tragediile şi criza umanitară din această ţară.

„Dacă acest lucru se făcea înainte, regimul Assad nu ar fi ucis atât de mulţi oameni sau nu i-ar fi împins către Iordania, Turcia, Irak sau Liban. Nu ar fi existat un loc sau vid de putere pentru ISIS pentru a fi activă. Aşadar, ISIS este produsul crizei, nu cauza problemei”, a declarat Ahmet Davutoglu.  

Siria s-a transformat într-un puzzle al grupărilor jihadiste şi militare. Piesele se schimbă mereu pe măsură ce forţele implicate în război cedează ori câştigă teren. Aproape toată partea de nord-est a fost pierdută în faţa Statului Islamic, care mai întâmpină rezistenţă doar la graniţa cu Turcia. Aici au controlul militanţii kurzi. Pe frontul de vest, îşi împart controlul armata siriană, loială regimului condus de Bashar al-Assad, şi rebelii susţinuţi din Occident. Zonele de influenţă s-au schimbat permanent de la izbucnirea războiului civil în Siria, acum patru ani. Analiştii anticipează că Statul Islamic îşi va spori influenţa şi îşi va extinde dominaţia teritorială. Îi vor răspunde Iranul, care îşi va întări sprijinul pentru conducerea de la Damasc, şi Arabia Saudită, principalul susţinător al opoziţiei siriene.

Iată și o hartă a forțelor care domină în Siria:

Citiți și:

Rebelii sirieni, apărați de avioane americane

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri