Deduceri fiscale inedite cerute de dansatoare exotice şi stewardese

Data publicării:
stewardese - GettyImages crop - 2 august 15

Deduceri fiscale mai puţin obişnuite în Europa. Legislaţia fiscală în ceea ce priveşte deductibilitatea cuprinde o arie mult mai elaborată de cerinţe.

În Marea Britanie, stewardesele cer decontarea pantofilor pe care trebuie să îi poarte în timpul petrecut la serviciu, pe motiv că atunci când sunt în aer li se umflă picioarele şi trebuie să poarte o mărime mai mare.

Cum acei pantofi nu puteau fi folosiţi la sol pentru că erau mari li s-a oferit această deducere, spune vicepreşedintele Camerei Consultanţilor Fiscal citat de Hotnews.

În Olanda, în schimb, s-a mers chiar mai departe de atât. A avut loc o amplă dezbatere dacă dansatoarele exotice ar trebui să îşi deducă cheltuielile cu operaţiile estetice, pe motiv că le ajută în exercitarea profesiei. Aici însă a fost respinsă solicitarea deoarece nu au putut demonstra că acele îmbunătățiri sunt folosite numai în scop profesional și nu le folosesc și în scop personal.

În Statele Unite există o detaliere pentru cheltuielile de afaceri cu partenerii, respectiv la vânătoare și la pescuit. Cele la pescuit sunt deductibile, pentru că se presupune că pot să discute despre afaceri câtă vreme stau cu undița în baltă, iar cele de vânătoare nu sunt deductibile, pentru că acolo nu se poate vorbi.

FOTO: Getty Images

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Digi FM
Țara care vrea să elimine definitiv statutul de „divorțat” din documentele oficiale
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ricky Martin, elegant și încrezător la Veneția. Debut alături de starul din „Lincoln Lawyer” și regizorul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul care i-a salvat cariera lui Hugh Grant după eșecul peliculei în care a apărut alături de Sarah Jessica...
Adevarul
„Hristos n-a suferit atâtea!” Destinul tragic al lui Avram Iancu în ultimii ani ai vieții: „gol, flămând și...
Newsweek
Pensii militare: Vot în Senat pentru reducerea vârstei de pensionare. Ce categorii de pensionari beneficiază?
Digi FM
În loc să-l aplaude la absolvire, colegii i-au aprins lumânări. Cosmin își luase licența în Medicină cu doar...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Câinele care a devenit erou în timpul atacurilor de la 11 septembrie. Și-a ghidat stăpânul orb de la etajul...
Film Now
Cu părul lung și barbă albă, Nick Nolte a revenit în lumina reflectoarelor. Legendarul actor, în centrul...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...