Depresie în acvariu. Peștii sunt întristați de lipsa vizitatorilor cu care erau obișnuiți până acum

Data publicării:
Great Barrier Reef Australia Giant Potato Cod Head and Mouth
Foto: Getty Images

Peștii de la un acvariu din Cairns, Australia, se simt singuri și triști, în condițiile în care interacțiunile lor cu oamenii s-au redus considerabil din cauza situației actuale, relatează CNN.

„În mod normal, avem o mulțime de oameni în zonă, în clădire, care se plimbă peste tot, iar peștii sunt foarte obișnuiți cu acest tip de interacțiune. La acest moment, însă, nu este nimeni aici, așa că acest comportament s-a schimbat”, spune unul dintre angajații acvariului.

„Ei pot vedea în afara sticlei și pot vedea că este o diferență în mediul lorbși sunt afectați de această schimbare. Sunt foarte obișnuiți cu oamenii și interacționează cu ghizii, de exemplu, atunci când aceștia fac prezentări vizitatorilor. Acum, sunt triști și înoată apatici, așteptând să apară din nou oamenii”, a mai adăugat el.

Unii dintre pești chiar au început să nu mai mănânce și să se ascundă în colțuri întunecate ale acvariului, iar scufundători au fost trimiși să se asigure că peștii își schimbă dispoziția din nou în bine, conform The Brisbane Times.

Unii rechini leopard adoră să fie ținuți în brațe ca niște căței, conform unui angajat al acvariului. Chang, un pește biban de Queensland este printre cei mai afectați. Cu o personalitate puternică, el adoră să se holbeze la vizitatori, iar lipsa lor i-a produs o mare tristețe.

Australia a interzis adunările publice non-esențiale la finalul lunii martie. Premierul australian a anunțat un plan în trei pași pentru redeschiderea economiei țării până în iulie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Lecția ucraineană de care ar trebui să țină cont și Armata Română. Profeția sumbră a unui general NATO
Newsweek
Pensiile inclusiv cele militare se indexează din 1 ianuarie. Pensionarii primesc între 200 și 300 lei în plus
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
12 rase de câini care pot fi dificil de crescut într-o familie cu copii mici. Ce trebuie să știe părinții
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro