Descoperirea care schimbă istoria poporului australian

Data publicării:
australia

Arheologii au descoperit prima dovadă că poporul aborigen se află în Australia de cel puțin 65.000 de ani. Descoperirea istorică arată că aborigenii au ajuns pe continent cu 18.000 de ani mai devreme decât se credea până acum, notează BBC News.

Arheologii au găsit mai multe artefacte într-un sit de excavare a unor pietre, în nordul țării, lângă Parcul Național Kakadu. Printre aceste artefacte se numără și unele dintre cele mai vechi topoare din piatră și creioane din ocru, folosite în scop artistic, cred experții. Cercetarea a fost publicată și în revista Nature.

Specialiștii cred că aborigenii australieni sunt cea mai veche populație cu continuitate din istorie. Însă au existat până acum dezbateri cu privire la data la care aceștia au ajuns în Australia. Se crede că ei au călătorit pe mare din insulele din sud-estul Asiei, în momentul în care apele oceanului au scăzut foarte mult.

Profesorul Chris Clarkson, profesor la Universitatea din Queensland și autorul cercetării publicate în Nature, a declarat că această descoperire schimbă istoria Australiei: „Am reușit să stabilim pentru prima dată momentul în care aborigenii au ajuns pe continent. Este cu 18.000 ani mai devreme decât credeam până acum. Această descoperire are un impact major pentru întreaga istorie a lumii”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri