Despăgubiri pentru clienții băncilor din Ungaria. Peste 400 de bănci ar putea plăti trei miliarde de euro datornicilor

Data publicării:
franci elvetieni

După 2008, moneda locală s-a devalorizat şi ca să nu iasă în pierdere, băncile au mărit dobânda pentru creditele acordate. Acum, o lege dată de Parlament le obligă să refacă fiecare contract modificat abuziv.

„Cred că mă va ajuta. Am doi copii mici şi trebuie să plătesc peste 300 de euro pe lună rata ipotecară, este groaznic”, a spus Aniko Kith, clienta unei bănci. 

„Nu cred că se va reveni la situaţia iniţială. Cred că soluţia reală este transformarea acestor datorii la rata de schimb de la data împrumutului”, a spus Attila Czene, clientul unei bănci. Analiştii spun că datoriile clienţilor băncilor vor scădea cu 25-30%.

În vară, Curtea Supremă de Justiţie a Ungariei a stabilit că practicile băncilor au fost incorecte în unele cazuri. „Ratele ipotecare ale unei persoane care s-a împrumutat în monedă străină va scădea cu 25-30%. Astfel, venitul clienţilor cu împrumuturi în monedă străină ar putea creşte cu 480-550.000 de euro pe an. Nu se ştie dacă va ajuta consumul sau economisirea, dar e sigur că se va reduce vulnerabilitatea economiei Ungariei”, a spus Istvan Palko, analist financiar. Economiştii spun că băncile ar putea plăti clienţilor compensaţii de aproape 3 miliarde de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri