Diamant de 30 de milioane de dolari. Nestemata a fost vândută la o licitaţie organizată la Hong Kong

Data publicării:
diamant-1

Diamantul alb, în forma unui ou, este considerat una dintre cele mai frumoase nestemate scoase vreodată la licitaţie. Experţii spun că piatra are o puritate rar întîlnită, aşa că i-au acordat cel mai înalt grad de clasificare.

„Suntem extrem de încântaţi să sărbătorim cei 40 de ani de existenţă a casei de licitaţii din Asia prin obţinerea unui preţ-record pentru un diamant alb”, a declarat Quek Chin Yeow, reprezentant al casei Sotheby`s.

Specialiştii evaluaseră diamantul de 118 carate la 30-35 de milioane de dolari.

„În ultimii ani, Hong Kong reuşit să se ridice la nivelul Genevei şi New York-ului ca unul dintre cele mai importante locuri în care sunt organizate licitaţii. Cred că licitaţia aceasta dovedeşte că putem vinde aici diamante foarte valoroase”, a adăugat Quek Chin Yeow.

Nestemata face parte dintr-un lot mai mare, care va fi vândut în zilele următoare.

Evenimentul se anunţă a fi unul dintre cele mai importante din istoria casei Sotheby`s: organizatorii se aşteaptă la încasări de peste 100 de milioane de dolari, pentru pietrele preţioase scoase la licitaţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Orașul din România unde metrul pătrat de apartament a trecut de 3.000 de euro. Cât de mare este diferența...
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998