Digi24 transmite exodul refugiaților. Jurnal de reporter: Adrian Cojocaru, Valentin Drăghici și Marius Comiza

Data publicării:
IMG 20150826 125124-1
IMG 20150826 173743
IMG 20150826 173743

Adrian Cojocaru, reporter, Valentin Drăghici, operator, și Marius Comiza, tehnician, se află de patru zile la granița dintre Grecia și Macedonia: „Locul din care transmitem noi e practic poarta de intrare în Balcani a zecilor de mii de imigranți. În patru zile am văzut foarte multă tristete, disperare, durere, dar și determinare.”

„Nu știu ce m-a impresionat cel mai mult. Cred că valul continuu de oameni, care vin din toate părțile. Pe câmp, pe autostradă, pe drumul comunal spre Idomeni, pe calea ferată. Mii și mii, indiferent că e dimineață, prânz sau seară. Prima zi a fost un șoc și pentru noi. Nimic nu se compară cu ceea ce văzusem acasă, la televizor. Realitatea e mult mai dură! Îți dă imaginea completă a acestui dezastru umanitar. Să vezi picioarele unui tânăr de 22 de ani care a plecat pe jos din Afganistan, copiii toropiți de căldură, un părinte care se ceartă cu polițiștii și soldații și îi imploră să îi lase familia să treacă dincolo de gardul de sârma ghimpată...”, mai spune reporterul Digi24.

„Când putem le dăm sfaturi, le dăm informații pe care le aflăm și noi, le spunem la ce să se aștepte pe traseu. Am stat de vorbă cu sirieni, irakieni, afgani, nigerieni, somalezi și fiecare dintre ei ne-a spus același lucru: 'Nimic nu ne poate opri!' E foartă multă muncă, multe ore de filmări, inclusiv noaptea, transmisiuni în direct în care încercăm să transmitem cât mai multe detalii pentru ca cei din fața televizorului să aibă o imagine cât mai clară asupra fenomenului. Efortul nostru e nimic, însă, în comparație cu efortul lor. La finalul fiecărei zilei, indiferent de ce am filmat sau am văzut, ne punem aceeași întrebare: unde se duc toți acești oameni și ce îi așteaptă?”, transmit colegii noștri de la granița dintre Grecia și Macedonia.

EXODUL. Digi24 urmăreşte, în ediţiile speciale ale ştirilor, lungul drum al refugiaţilor către vestul Europei 

Digi24 urmăreşte - prin corespondenţii speciali din Grecia, Macedonia, Serbia şi Ungaria - lungul drum al refugiaţilor şi traseul lor prin Estul Europei.

Echipe Digi24 vorbesc cu refugiaţii de la graniţa greco-macedoneană, din Serbia şi Ungaria. Adrian Cojocaru, Bogdan Marica, Dan Codre şi Balazs Barabas transmit, în jurnalele de ştiri Digi24, poveştile exodului.

„Echipa Digi24 este în zona fierbinte de la graniţa greco-macedoneană. Vom sta câteva zile în Idomeni (Grecia) şi Gevgelja (Macedonia), de unde facem transmisiuni în direct şi reportaje. Filmăm refugiaţii, condiţiile în care stau, cum trec graniţa şi ce fel de ajutor primesc. Aflăm de unde vin, cum au ajuns până aici, de ce au plecat şi, mai ales, unde vor să ajungă”, spune Adrian Cojocaru, reporter Digi24.

În Ediţiile Speciale şi în Jurnalele de ştiri Digi24 urmăreşte pas cu pas drumul refugiaţilor şi eforturile pe care ţările afectate de cel mai mare val migrator din timpurile moderne îl fac pentru a stopa migraţia.

Macedonia a vrut sa stea în calea lor, dar până la urmă le-a pus la dispoziţie trenuri să plece mai departe.

Bulgaria a trimis vehicule blindate la graniţa cu Macedonia, dar oamenii s-au dus oricum prin Serbia şi au ajuns deja în Ungaria. Ungaria construieşte un zid care să îi oprească.  

Nu pierde transmisiunile Digi24 care urmăresc de la faţa locului fenomenul care zdruncină din temelii Europa: EXODUL!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri