Dispariția misterioasă a celui mai bogat om din China ridică semne de întrebare. Unde a fost văzut miliardarul ultima oară

China-Based Internet Company Alibaba Debuts On New York Stock Exchange
Jack Ma, fondatorul grupului Alibaba. Foto: Getty Images / Andrew Burton

Dispariţia din viaţa publică a lui Jack Ma, fondatorul gigantului chinez al comerţului electronic Alibaba, inclusiv faptul că nu a mai apărut în ultimul episod al unui spectacol de televiziune la care era jurat, alimentează speculaţiile privirind soarta miliardarului. În plus, autorităţile chineze au luat în vizor afacerile sale, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Celebrul antreprenor chinez a apărut în public ultima oară la un forum organizat la Shanghai, la finele lunii octombrie, ocazie cu care a criticat sistemul de reglementare din China, într-un discurs care l-a pus în opoziţie cu oficialii chinezi. Rezultatul a fost suspendarea procedurii de listare publică iniţială a Ant Group, una dintre diviziile Alibaba, operaţiune evaluată la 37 de miliarde de dolari.

Cotidianul Financial Times susţine că Jack Ma a fost înlocuit de altcineva în poziţia de jurat pentru episodul final al unui show de televiziune pentru antreprenori denumit Africa's Business Heroes. În replică, un purtător de cuvânt de la Alibaba a spus luni că înlocuirea lui Jack Ma a fost determinată de programul încărcat al antreprenorului, dar nu a oferit detalii.

Absenţa lui Jack Ma din viaţa publică este subiect de speculaţii pe Twitter, reţea socială care este blocată în China, în schimb nu se numără printre temele de actualitate pe reţelele sociale din China continentală, unde subiectele sensibile sunt deseori cenzurate.

Organismele chineze de reglementare au luat în vizor afacerile lui Jack Ma, după discursul său din luna octombrie, fiind demarată o anchetă antitrust asupra Alibaba, în timp ce diviziei Ant Group i s-a ordonat să îşi separe operaţiunile de creditare de divizia sa de plăţi online.

„Cred că i s-a spus să fie mai discret. Este vorba de o situaţie destul de unică, care are legătură cu mărimea Ant Group şi sensibilităţile ce ţin de reglementarea financiară”, a apreciat Duncan Clark, preşedintele firmei de consultanţă BDA China.

În China, principala platformă de comerţ electronic a Alibaba concurează cu firme ca JD.com Inc şi Pinduoduo Inc.

Anul trecut, Alibaba Group Holding Ltd a înregistrat vânzări record de aproximativ 372,3 de miliarde de yuani (56,4 miliarde de dolari), în prima jumătate de oră a Zilei Celibatarilor, cel mai mare eveniment de cumpărături online din lume.

Editor : B.P.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate