Doi bărbați au salvat sute de oameni blocați luni de zile într-o mină abandonată. „Ne-au spus că mâncau carne de om și gândaci”

Data publicării:
operațiune de salvare a minerilor ilegali blocați într-o mină abandonată din Africa de Sud
Cei doi voluntari au făcut peste 30 de drumuri dus-întors într-o cușcă roșie acționată de o macara și au salvat 246 de mineri. Alți 78 de mineri au fost găsiți morți. Foto: Profimedia Images

În timp ce sute de mineri ilegali erau blocați în subteran fără mâncare și apă, doi localnici din apropiere de Stilfontein, Africa de Sud, au fost singurii care au îndrăznit să coboare în mina unde oamenii au fost nevoiți să trăiască luni de zile în condiții de coșmar, iar unii dintre ei s-au hrănit cu carne de om ca să supraviețuiască, potrivit The Wall Street Journal.

Mandla Charles și Mzwandile Mkwayi au intrat prima dată în mină săptămâna trecută, după ce polițiștii, oficialii guvernamentali și chiar și salvatorii profesioniști au refuzat sau nu au primit permisiunea să coboare.

Când au ajuns la fundul puțului minier într-o cușcă roșie operată de o macara aflată la suprafață, la 1.280 de metri deasupra lor, cei doi au dat peste o mare de oameni subnutriți înghesuiți într-o singură încăpere, care plângeau și se rugau să fie salvați din abisul întunecat al minei de aur abandonate Buffelsfontein. Lanternele minerilor se stinseseră cu săptămâni sau chiar luni de zile în urmă.

Voluntarii au făcut peste 30 de drumuri dus-întors în mină, în următoarele trei zile, aducând cu ei 246 de mineri vii și rămășițele altor 78 de mineri morți. Cușca proiectată să țină șase persoane a fost folosită să ridice la suprafață și 13 oameni deodată în unele cazuri.

„Nu pot să explic mirosul de acolo de jos”, a spus Charles (38 de ani), la intrarea în mină, în Stilfontein, oraș aflat la 160 de kilometri sud-vest de Johannesburg. „Ne-au spus că mâncau carne de om și gândaci. Și-au pierdut orice speranță.”

misiune-salvare-mineri-blocați-în-mină-africa-de-sud
În perioada august-ianuarie, peste 1.500 de mineri ilegali au ieșit voluntar din mina Buffelsfontein. Alte sute au rămas în subteran de teama poliției. Foto: Profimedia Images

Grupurile rivale de mineri se luptă chiar și la sute de metri adâncime în minele abandonate

Misiunea de salvare s-a încheiat joi, atunci când în mină nu a mai putut fi găsit niciun alt supraviețuitor. A fost momentul final al unei confruntări de luni de zile între minerii ce lucrau ilegal în încercarea de a găsi aur și guvernul determinat să îi forțeze să iasă la suprafață.

Minerii au rămas izolați în mină, după ce poliția a decis să oprească livrarea de alimente și apă în luna august. Eforturile de salvare au fost grăbite abia după ce unul dintre mineri a dezvăluit că cei blocați au început să consume carne de om ca să nu moară de foame.

Chiar și după ce guvernul a lansat oficial operațiunea de salvare, după intervenția unor grupuri care luptă pentru drepturile omului, oficialii au refuzat să le permită polițiștilor sau altor angajați ai statului să intre în mină, întrucât condițiile sunt extrem de periculoase.

Chiar și în vremuri mai normale, se întâmplă de multe ori să aibă loc schimburi de focuri între diverse grupuri rivale de mineri la sute de metri sub pământ.

„Nu ne păsa de pericol. Voiam să îi salvăm pe acei băieți”

Charles și Mkwayi au fost prieteni încă din copilărie. Ei provin din localitatea Khuma aflată la câțiva kilometri de mină. Mkwayi este șomer, iar Charles, la fel ca bărbații pe care i-a salvat, a lucrat ca „zama zama” - termenul local folosit pentru oamenii care sapă ilegal ca să găsească aur în puțuri miniere închise și abandonate de companiile care le-au operat.

Charles a povestit cum a trăit timp de trei luni în tunelurile subterane dintr-o altă mină de aur abandonată. Vânzătorii aduc mâncare, băuturi și lanterne în subteran, de unde sunt cumpărate de mineri.

„De aceea am reușit să cobor – mă gândeam doar la băieții aceia”, a spus Charles, care are patru copii. „Nu ne păsa de pericol. Voiam să îi salvăm pe acei băieți.”

Mkwayi a povestit cum a recuperat cadavrele din mină și le-a pus în cușcă. „Guvernul nostru i-a abandonat.”

Fiecare drum dus-întors a durat 45 de minute. I-au luat inițial pe cei mai slăbiți și bolnavi dintre minerii blocați în subteran și au scos cadavrele, de teamă să nu se descompună și mai rău. Celor pe care nu au putut să îi ia de la început le-au adus pâine, cartofi și apă.

africa-de-sud-mină-abandonată
Africa de Sud are aproximativ 6.000 de mine abandonate, inclusiv unele dintre cele mai adânci din lume. Foto: Profimedia Images

Sărăcia îi forțează pe mineri să coboare în mine abandonate extrem de periculoase

Timp de cinci luni de zile, minerii clandestini au rămas blocați în subteran în timp ce poliția încerca să îi scoată afară. Operațiunea a făcut parte din planul guvernului de combatere a mineritului ilegal care a atins cote nemaiîntâlnite.

Africa de Sud se confruntă cu o rată a șomajului de 42%, ceea ce a dus la un nivel cronic de sărăcie. Mulți oameni nu au de ales și își riscă viețile coborând în puțuri abandonate ale unora dintre cele mai mari companii miniere din lume ca să își hrănească familiile.

În perioada august-ianuarie, peste 1.500 de mineri au ieșit voluntar din puțul Buffelsfontein. Unii au murit încercând să se cațăre afară din mină, în timp ce alții au devenit prea slăbiți ca să încerce să scape singuri și au rămas în subteran luni de zile vrând să evite să fie arestați.

Supraviețuitorii salvați săptămâna trecută au fost acuzați de pătrundere ilegală în mină și alte infracțiuni și au fost arestați sau duși la spital pentru îngrijiri.

Comisar de poliție: A le oferi asistență umanitară minerilor ilegali este ca și când ai ajuta un hoț care se ascunde în banca pe care a jefuit-o

În ciuda criticilor, autoritățile și-au păstrat atitudinea dură față de minerii clandestini. Comisarul de poliție interimar Patrick Asaneng a spus că a le oferi asistență umanitară minerilor ilegali este ca și când poliția ar trimite mâncare și apă unui hoț care a jefuit o bancă și s-a ascuns înăuntru.

Minerii salvați din Buffelsfontein sunt doar un grup mic din zecile de mii de „zama zama”, majoritatea imigranți veniți din țări învecinate în speranța că vor putea avea o viață mai bună.

Africa de Sud are aproximativ 6.000 de mine abandonate, inclusiv unele dintre cele mai adânci din lume, o moștenire de pe vremea când țara era cel mai mare producător de aur.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
A murit Dana Tapalagă, actrița din filmul „După dealuri”. Nuami Dinescu, mesaj sfâșietor: „Nu cred că există...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Nuntă în trupa Spice Girls: Mel C a fost mireasă la 52 de ani. Ce cadou i-a făcut Victoria Beckham, deși nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Orașul antic din România descoperit de pe Dunăre. Ce îi așteaptă la țărm pe turiștii ajunși la Drobeta-Turnu...
Newsweek
Avertisment despre pensie. Recalcularea nu aduce mereu bani în plus. Ce să verifice pensionarii înainte?
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Odiseea”, triumf la box office. Cel mai bun debut global al unui film regizat de Christopher Nolan
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani