Sari la conținut

Doi oameni au murit după ce au căzut din trenul de aterizare al unui avion, în Ecuador

Două persoane au murit luni în Ecuador după ce au căzut din trenul de aterizare al unui avion care a decolat la primele ore ale dimineţii de pe aeroportul José Joaquín de Olmedo, al oraşului balnear Guayaquil (sud-vestul ţării), relatează EFE.

shutterstock_324754607

Foto: Shutterstock

Este ceea ce au informat surse ale poliţei, după ce au fost sesizate de autoritatea aeroportuară, care a decis să închidă pista şi să suspende temporar activităţile aeriene.

Comandantul poliţiei, Marcelo Tobar, a declarat că cele două victime "erau urcate pe trenul de aterizare al unui avion al companiei LAN" şi rămâne de stabilit, dacă "sistemul este cel care le-a expulzat, sau dacă s-au aruncat chiar ele dându-şi seama că realizează o ilegalitate", notează ziarul El Telégrafo, citat de Agerpres.

Direcţia Generală a Aviaţiei Civile (DGAC) a convocat o reuniune a Centrului de Operaţiuni de Urgenţă a aeroportului cu reprezentanţi ai TAGSA, compania care gestionează terminalul, pentru a investiga circumstanţele cazului.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei locale 09:20 (14:20 GMT), fapt ce a determinat închiderea aeroportului până la orele 10:55 (15:55 GMT).