Doi români, acuzați în SUA de trafic de arme

Data publicării:
arme

Românii implicaţi în dubioasa afacere sunt Virgil Flaviu Georgescu, fost consultant pe probleme de securitate în România înainte de a deveni cetăţean american, şi Cristian Vintilă, un fost angajat al Guvernului român. Ei au fost arestaţi în 2014 în Muntenegru în timpul unei operaţiuni sub acoperire a agenţilor americani. Alături de un fost parlamentar italian, Massimo Romagnoli, ei au încercat să vândă în 2014 armament în valoare de 17 milioane de dolari gherilelor comuniste FARC din Columbia. Oamenii de legătură ai columbienilor erau însă agenţi americani, iar cei trei neguţători de arme au fost imediat arestaţi.

La înfăţişarea din această săptămână în faţa magistraţilor din New York, Virgil Flaviu Georgescu a pretins că scopul lui nu era altul decât acela de a ajuta serviciile de informaţii americane. Românul pare să aibă în sprijinul afirmaţiilor sale transcriptul unei convorbiri telefonice care a avut loc în 2012, cu doi ani înainte de a fi arestat, cu un operator CIA. Potrivit postului de televiziune CNN, care a reuşit să obţină transcriptul, românul a sunat la Agenţie şi şi-a oferit serviciile, spunându-le că a fost contactat de un alt român care i-a propus să vândă armament către gherilele columbiene.

Agenţii americani nu par să fi luat în seamă apelul. Ulterior, se pare că Virgil Georgescu s-a implicat activ în dubioasa afacere.

Oficialii de peste Ocean îl acuză că i-ar fi racolat pe ceilalţi doi şi că ar fi pus la cale întreaga tranzacţie. Ceilalţi doi acuzaţi au pledat „vinovat” în instanţă şi au fost de acord să depună mărturie împotriva lui Virgil Georgescu. CIA nu a comentat până în acest moment cazul.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri