Dolph Lundgren, actorul cunoscut din franciza „Rocky”, a anunțat că are cancer. „Acum apreciez viaţa în fiecare zi”

Data actualizării: Data publicării:
'Creed III' film premiere, Los Angeles, California, USA - 27 Feb 2023
Actorul Dolph Lundgren a anunțat că are cancer. Foto: Profimedia

Actorul Dolph Lundgren, cunoscut din francizele cinematografice „Rocky”, „The Expendables” şi din alte filme de acţiune, a dezvăluit într-un interviu difuzat în emisiunea „In Depth With Graham Bensinger” că duce departe de atenţia mass-media o luptă împotriva cancerului, după ce medicii i-au descoperit o tumoare la unul dintre rinichi în 2015, informează joi CNN, potrivit Agerpres.

Apoi, starul suedez, în vârstă de 65 de ani, a crezut că suferea de reflux gastric în 2020, dar s-a dovedit că în organismul său apăruseră între timp alte tumori, care au fost extirpate pe cale chirurgicală.

„Lucram la un film pe care urma să îl regizez şi în care trebuia să joc rolul principal în acea toamnă. Doctorul mi-a telefonat când eram în Alabama, pregătit să filmez, şi mi-a spus că au găsit încă o tumoare la ficat. Atunci mi-am spus: „OK, asta e”. Acela a fost punctul în care am început să cred că era vorba despre ceva grav”, a dezvăluit actorul. Acelaşi medic l-a informat ulterior că tumoarea era atât de mare, încât devenise inoperabilă.

Artistul a urmat din acest motiv un tratament diferit, despre care logodnica sa, Emma Krokdal, a dezvăluit că i-a cauzat efecte secundare îngrozitoare. „Gura lui s-a inflamat foarte mult. Mâinile îi erau umflate, picioarele la fel, nu putea să mănânce nimic cald, nimic rece şi nimic condimentat. Era o adevărată luptă să înghită mâncarea, aşa că a continuat să slăbească”, a adăugat ea.

Dolph Lundgren, unul dintre starurile francizelor „Rocky” şi „The Expendables”, a dezvăluit că un oncolog l-a anunţat că mai avea de trăit doar doi sau trei ani, deşi a simţit la un moment dat că medicul care i-a spus acel lucru nu credea cu adevărat că actorul urma să supravieţuiască atât de mult.

Fiica actorului, Ida Lundgren, în vârstă de 27 de ani, devine extrem de emoţionată când vorbeşte despre tatăl ei. „Am avut o discuţie cu tatăl meu despre ceea ce se va întâmpla dacă el va muri şi despre lucruri de acest gen. A fost o conversaţie îngrozitoare”, a declarat ea.

Din fericire, Dolph Lundgren a solicitat o a doua opinie de la medicul oncolog Alexandra Drakaki, care a efectuat o altă biopsie. Ea a descoperit o mutaţie care face acel tip de cancer să devină tratabil prin medicaţie, datorită căreia tumorile s-au micşorat cu 90%.

„Există anumite părţi din organismul său la care cancerul răspunde foarte bine din punct de vedere medical. Există anumite leziuni care nu mai pot fi văzute acum. Aşadar, rezultatul este peste aşteptări”, a declarat Alexandra Drakaki. „Acum apreciez viaţa mult mai mult. O apreciez în fiecare zi”, a concluzionat starul suedez.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât a ajuns să coste să-ți construiești o casă de 50 mp: Prețurile la materiale de construcție, dar și...
Digi FM
O româncă stabilită de 12 ani în Spania a crezut că este curtată de Brad Pitt: „Se juca foarte mult cu...
Pro FM
Declarația surprinzătoare a lui Randi: "Nu am iubit niciodată. Nu e greu să trăiesc așa". Religia și...
Film Now
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti și-au dus relația la un alt nivel. Modelul în vârstă de 25 de ani și-a...
Adevarul
„Lâna de aur", cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca...
Newsweek
VIDEO Franța face o muniție specială pentru avioanele F-16 din Ucraina. Ce bombe îi lovesc pe ruși?
Digi FM
Carne de pui îngălbenită artificial pentru a părea mai bună. “Unii dintre pui sunt vopsiți prin hrănire...
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o pisică reușește să evadeze dintr-o cușcă a devenit viral: „E ca un spion. Nimic nu o poate...
Film Now
Keanu Reeves și iubita lui, Alexandra Grant, fotografiați când se sărută. Starul din „Matrix” pare să-și fi...