Sari la conținut

DOSAR F-35 | Cea mai sofisticată armă din lume

Acest avion de vânătoare, nedetectabil pe radar, a fost descris drept cel mai scump sistem de armament din lume. Preţul pentru programul care a dezvoltat F-35 Lightning II e de 400 de miliarde de dolari. Peste 100 de astfel de avioane F-35 sunt acum în teste de zbor.

Au fost construite pentru a face lucruri uimitoare. Pot decola şi ateriza pe verticală. Au o viteză maximă de 1.930 kilometri/oră. Pot urca la o altitudine de peste 15.000 de metri, iar combustibul din rezervoarele interne suportă şi zboruri pe distanţe de 2.200 de kilometri. Designul special şi materialele de ultimă generaţie folosite îi permit avionului F-35 să rămână nedetectat de radarele care puteau depista avioane americane mai vechi.

Pentagonul a început să lucreze la ceea ce avea să devină F-35 la începutul anilor '90. Proiectul era să fie construit un avion de luptă pentru trei ramuri ale armatei. Compania Lockheed Martin trebuia să contruiască primul F-35 în 2001. Primul model de serie a fost creat cinci ani mai târziu. Acum, există o presiune reală ca avionul să demonstreze ce poate. Termenul-limită pentru a fi operaţional este 2015.

Dezvoltarea avionului F-35 are deja o întârziere de câţiva ani şi a depăşit bugetul aprobat cu milioane bune.

Dacă vor fi noi întârzieri, armata va fi nevoită să folosească avioane învechite. După ce primele 100 de aparate de zbor vor fi livrate, Congresul va fi cel care va decide dacă va pompa în continuare bani pentru finanţarea proiectului.

J-31, rivalul din China

Statele Unite nu sunt singura super-putere militară cu un super-avion de luptă. Şi China are unul şi se numeşte J-31. Iar chinezii susţin că avionul lor l-ar doborî cu uşurinţă pe cel al americanilor. O impertinenţă, spun americanii, care îi acuză pe chinezi că le-au furat planul avionului lor de ultimă generaţie.

China este pe locul al doilea în lume după cheltuielile din sectorul militar, la distanţă mare, însă, de Statele Unite. Totuşi, rivalitatea este vizibilă de ani de zile. Aşa se face că armata chineză nu a stat cu mâinile în sân în cei 15 ani în care americanii au lucrat la F-35.

Avionul militar F-35, mai slab decât F-16 în confruntările aeriene

Beijingul a prezentat rivalul pentru F-35 în noiembrie 2014. Momentul nu a fost deloc întâmplător: preşedintele Barack Obama era atunci în vizită în China. Oficialii chinezi sunt mândri de avionul lor, numit J-31. Ei spun că, odată ce îşi va lua zborul, va doborî cu siguranţă un F-35. Vestea bună e că va mai trece timp până când cele două s-ar putea întâlni în aer: super-avionul chinezilor va fi complet operaţional abia în 2020.

PAK FA, rivalul din Rusia

Armata rusă lucrează şi ea la un avion din aceeaşi categorie cu F-35. Aparatul rusesc se numeşte PAK FA. La fel ca oficialii chinezi, şi generalii ruşi spun că avionul lor depăşeşte F-35.

Şi nu greşesc foarte mult, se pare, pentru că analiştii şi oficialii americani se declară îngrijoraţi această arma a ruşilor.

Mai mult, un general american care a văzut planurile pentru noul avion de luptă al Rusiei recunoaşte că aparatul este, pe alocuri, superior modelului american.


„Eu ca pilot admir aceste avioane. România încă nu-şi poate permite un asemenea tip de avion. Costă cam 70 de milioane. În cost intră şi armamentul”, spune Mircea Budiaci, fost șef al Statului Major al Aviației. Urmăriţi mai jos comentariul integral al generalului Mircea Budiaci în emisiunea „Jurnalul de Seară” de la Digi24:

Etichete: SUA , arma , avion de vanatoare , f 35 , j-31 , pak fa , avioane performante , cele mai tari avioane

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale