DOSAR PENAL. DIICOT a deschis o anchetă privind moartea celor doi români în Algeria. Ponta: Le urez succes!

Data publicării:
22 2001dosarpenal-45109

Va fi o anchetă de durată, în cadrul căreia autorităţile române vor colabora cu organismele internaționale.

„Urmare a informaţiilor date publicităţii de către Ministerul Afacerilor Externe şi a materialelor publicate în mass-media naţională, referitoare la incidentele petrecute pe teritoriul Algeriei, care au generat decesul a doi cetăţeni români, în conformitate cu prevederile art. 5 Cod penal, care instituie principiul realităţii legii penale, la nivelul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a fost constituit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni prevăzute de Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului”, informează DIICOT, într-un comunicat.

Citiţi şiCei doi români morți în Algeria au fost repatriați. Garda de onoare a participat la ceremonie

Citiţi şiCRIZA OSTATICILOR DIN ALGERIA. Primele mărturii ale unui român

Citiţi şi„N-am fost salvați, ne-am salvat singuri” - mărturia unui român întors din infernul algerian

Citiţi şiSUPRAVIEŢUITOR ÎN ALGERIA. George Ioachim a revenit în ţară: „N-am ieşit eu! Dumnezeu m-a scos!”

Procurorii DIICOT vor face activităţi specifice şi vor colabora cu toate instituţiile naţionale şi internaţionale cu responsabilităţi în domeniu şi vor dispune măsurile legale în această cauză.În acest caz, urmărirea penală s-a deschis in rem, nu pe numele unor persoane. Se cercetează faptele care s-au comis, a declarat Dana Vlad, şeful Secţiei Eveniment de la Digi24.

Citiţi şiAUDIAT LA PARLAMENT. Titus Corlățean: Al treilea român a ajuns în țară, este foarte fericit că e în viaţă

Dosarul va urma principiile dreptului internaţional, este de văzut dacă sunt posibile transferuri de procedură între România şi Algeria şi de ce natură vor fi acestea, a adăugat Dana Vlad.

Expertiza medico - legală va stabili cum au fost ucişi cei doi

Trupurile celor doi români omorâţi în Algeria -Tiberiu Ionuț Costache şi Mihai Bucur - au fost aduse în ţară, în această dimineaţă, cu o aeronavă militară.

„Din păcate, au fost identificaţi ca fiind domnul Dincă şi domnul Costache. Că asta a solicitat în ultimă instanţă familia. Starea cadavrelor a permis identificarea vizuală a acestora şi confirmarea că sunt cei doi”, a declarat Mihai Sersea, prefectul de Prahova.

Expertiza medico legală ar trebui să lămurească şi modul în care cei doi români au fost ucişi. Dacă au fost executaţi de terorişti sau dacă au fost victime atacului în forţă a trupelor armatei algeriene.

Ponta: Nu or să iabă muncă uşoară

Victor Ponta a declarat că le urează succes anchetatorilor DIICOT, în derularea cercetărilor în acest dosar.

"N-or să aibă muncă ușoară. În Algeria nu este ușor să faci o anchetă, dar le doresc succes!", a spus premierul.

„Pentru cele două familii se va afla exact ce s-a întâmplat cu românii care au decedat”, a promis Ponta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Florentin Pandele în 2026. Cât încasează soţul Gabrielei Firea anual din salariu și pensie
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Phil Collins, despre Taylor Swift: „Merită să fie cea mai mare vedetă din lume”. Ce piesă l-a cucerit...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Reuniune emoționantă după 23 de ani. Cum arată azi actorii care i-au jucat pe Frodo, Sam, Merry și Pippin în...
Adevarul
Primii kilometri de autostradă din 2026: azi se deschide circulației un nou lot din Autostrada A3
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care iau miercuri pensia. „Am trimis banii”. La ce oră ajung pe card?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Vin Diesel a plâns când a citit scenariul ultimului film din seria Fast & Furious: "Cel mai bun". Când apare...
UTV
Alexandra Stan a născut o fetiță. Ce nume a ales artista pentru fiica ei