Două documente inedite, anexe la testamentul lui Napoleon, vor fi vândute la licitaţie

Data publicării:
napoleon

Documentele sunt de fapt două anexe la testamentul pe care Napoleon Bonaparte şi-l făcuse pe când se afla în exil pe insula Sfânta Elena. În instrucţiunile dictate secretarului său cu câteva săptămâni înaintea morţii, împăratul îşi exprima dorinţa de a fi îngropat printre ai săi.

„Fraza în care Napoleon spune că-şi doreşte ca trupul său să fie adus înapoi în Franţa, ca să fie îngropat pe malurile Senei, pe care a iubit-o atât de mult, frază care se regăseşte în toate cărţile de istorie şi pe care toţi francezii o cunosc se află în acest codicil pe care urmează să-l scoatem la vânzare”, a declarat Cristophe Castandet, cel care va conduce licitaţia din luna noiembrie, şi care va începe de la 80.000 de euro.

Istoricii spun că aceste documente sunt o adevărată odă adusă poporului francez de care Napoleon fusese despărţit prin exilul impus în 1815.

„E un fel de scrisoare de dragoste către poporul francez şi, poate că în acelaşi timp, o scrisoare de ură către cel englez, pentru că se afla pe pământ britanic, iar ceea ce-şi dorea atunci cu adevărat era să se întoarcă în Franţa”, spune şi istoricul Pierre Gheno.

Napoleon Bonaparte a murit în 1821, iar ultimele sale dorinţe au fost respectate cu stricteţe. Trupul împăratului a fost adus în Franţa şi îngropat lângă malurile Senei, în locul astăzi numit Domul Invalizilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri