După 53 de ani, Statele Unite cer despăgubiri uriașe Coreei de Nord pentru torturarea echipajului USS Pueblo

uss pueblo nava de spionaj sua coreea de nord
Cei 83 de membri ai echipajului navei-spion USS Pueblo au fost capturaţi de Phenian la 23 ianuarie 1968. Foto: Profimedia Images

Un tribunal american a ordonat Phenianului să achite despăgubiri în valoare de 2,3 miliarde de dolari membrilor echipajului navei USS Pueblo a US Navy, care au fost capturaţi şi torturaţi timp de 11 luni de către forţele navale nord-coreene în 1968, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

Coreea de Nord a fost condamnată să plătească suma respectivă marinarilor de la bordul acestei „nave -spion” şi familiilor lor drept compensaţii pentru abuzurile fizice şi psihice suferite în timpul captivităţii.

Mai exact, tribunalul federal din Washington a stabilit pentru 49 de supravieţuitori daune în valoare între 22 şi 48 milioane de dolari, precum şi compensaţii mai mici pentru aproximativ 100 de rude.

„Din cauza barbariei comise de nord-coreeni, aproape toţi au avut nevoie de îngrijiri medicale şi/sau psihiatrice”, a declarat Alan Balaran, avocat numit de stat pentru a gestiona dosarul.

„Mulţi dintre ei au încercat să-şi atenueze durerea prin alcool sau droguri, iar majoritatea şi-au văzut afectată viaţa de familie şi/sau profesională. Câţiva s-au gândit la sinucidere”, a adăugat el.

Cei 83 de membri ai echipajului navei-spion USS Pueblo au fost capturaţi de Phenian la 23 ianuarie 1968. Potrivit Coreei de Nord, nava a intrat în apele sale teritoriale, ceea ce SUA au negat.

Coreea de Nord a păstrat nava capturată și a transformat-o în muzeu

Cele două părţi s-au angajat atunci în negocieri laborioase. În schimbul eliberării ostaticilor în decembrie 1968, Washingtonul a semnat într-un final un document în care SUA au prezentat scuze „solemne” pentru „actele lor grave de sabotaj”, renegând public textul.

Procedurile judiciare au fost lansate abia în 2018 în SUA, după ce administraţia preşedintelui Donald Trump a declarat Coreea de Nord drept stat care sprijină terorismul, făcând astfel posibile acţiunile în justiţie împotriva Phenianului în instanţele americane.

Coreea de Nord a păstrat USS Pueblo, transformând-o într-un muzeu, dar marina americană o consideră în continuare navă activă, notează AFP.

Coreea de Nord nu a fost reprezentantă în acest caz și nu este clar dacă și cum își vor recupera victimele daunele.

Editor : R.K.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate