EDIȚIE SPECIALĂ. Referendumul din Grecia: consecințe și soluții. Comparație cu datoriile României

Data publicării:
manifestanti Grecia mediafaxfoto 05-1.07

„Negocierile se vor relua. Se vor relua, din păcate, de la zero, pentru că situația Greciei se degradează în fiecare zi și vă spun din experiența altor țări, inclusiv România anilor 81, 82, 83: grecii nu vor scăpa de reglementarea datoriei pe care o au”, a spus economistul Theodor Stolojan, fost premier și actual europarlamentar.

„Asta presupune, pe de o parte, să analizezi care e potențialul real al Greciei de a genera venituri, în condițiile în care adoptă o serie de reforme necesare pentru a pune ordine în propria casă și, pe de altă parte, acest potențial ar pune în contrabalans cu obligațiile de plată și atunci creditorii și Grecia vor ajunge la concluzia dacă trebuie extinsă perioada de timp în care trebuie plătită datoria sau dacă trebuie tăiată o parte din datorie, cum s-a mai făcut”, a adăugat el.

Theodor Stolojan a amintit că România a trecut printr-o situație asemănătoare după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Corespondentul Digi24 la Atena, Sanda Nicola, discută cu, Adriana Roşca, femeie de afaceri din Grecia

„Vreau să vă aduc aminte: comuniștii, când au venit în România, au spus același lucru: nu mai recunoaștem nicio datorie. Când România a vrut să-și dezvolte economia, Ceaușescu a fost obligat să încheie, după zeci de ani, acorduri de reglementare a datoriei vechi”, a spus el.

Ultima țară cu care România a reglementat datoria a fost Suedia, iar acest lucru s-a întâmplat abia după 1990.

„Ultimul care a fost obligat să recunoască faptul că România a avut în trecut o datorie – Năstase a reglementat datoria veche față de Suedia”, a spus el.

Theodor Stolojan a mai spus că, indiferent cine va fi la conducere în Grecia, va trebui cumva să reglementeze datoriile.

În opinia sa, nu poate fi ignorată importanța geostrategică a Greciei în cadrul NATO și în cadrul Uniunii Europene.

„Din acest punct de vedere sunt optimist că se va ajunge la un acord între zona euro și Grecia, care presupune o conciliere de ambele părți. Nimeni nu se poate duce la masă spunând: am 61% și asta este și voi trebuie să vă supuneți”, a spus el.

Și profesorul universitar Dan Armeanu spune că trebuie încheiat un acord.

Stelian Muscalu, realizator Business Club, despre creditorii Greciei

„Cred că singura soluție este să se ajungă la un acord, singura soluție e ca Grecia să reglementeze aceste reforme. Altă soluție în momentul de față nu există, chiar dacă aceste soluții sunt măsuri de austeritate care, pe termen scurt, rezolvă problemele, dar pe termen lung nu. De aceea, ele trebuie dublate de măsuri de reformare a sistemului economic grecesc”, a spus el.

În ceea ce privește efectele asupra României, economistul spune că acestea se vor vedea puțin în sistemul bancar, dar mai mult în cursul valutar.

„Un canal pe care România poate fi – și este – afectată este canalul cursului de schimb, aici probabil vom vedea volatilități. Dar investitorii și piețele încep să se obișnuiască cu situația din Grecia”, spune Dan Armeanu.

El se așteaptă ca volatilitățile pe cursul de schimb să fie pe termen scurt, în funcție de informațiile pozitive sau negative care vor veni dinspre Grecia.

Corespondentul Digi24 la Atena, Sanda Nicola, în dialog cu un medic grec care a studiat în România

Urmăriți înregistrarea integrală a emisiunii AICI.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri