Elveția. Fetele musulmane, obligate să ia lecţii de înot alături de băieți

Data actualizării: Data publicării:
Palestinian Pilgrims Are Admitted Into Israel To Celebrate Eid al-Fitr In Tel Aviv
Foto: Gulliver/Getty Images

Elveţia a obţinut câştig de cauză la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în a-i obliga pe părinţii musulmani să-şi ducă copiii la lecţii de înot mixte, relatează BBC News citat de News.ro.

Palestinian Pilgrims Are Admitted Into Israel To Celebrate Eid al-Fitr In Tel Aviv
Foto: Gulliver/Getty Images

Curtea stabileşte că autorităţile elveţiene au acordat în mod justificat prioritate aplicării ”programului şcolar complet” şi ”reuşitei integrării” copiilor în societate.

CEDO recunoaşte totodată o interferenţă cu libertatea religioasă.

Însă judecătorii subliniază că nu este vorba despre o încălcare a acestei libertăţi.

Cazul a fost semnalat de doi cetăţeni elveţieni de origine turcă. Ei au refuzat să-şi trimită fetele adolescente la lecţii obligatorii mixte în Basel.

Însă oficiali din domeniul educaţiei au declarat că scutirile sunt valabile doar pentru fete care au ajuns la vârsta pubertăţii, ceea ce nu era cazul.

În 2010, în urma unui lung conflict, părinţii au fost condamnaţi să plătească o amendă de 1.400 de franci elveţieni (aproximativ 1.300 de euro) ”pentru că au acţionat prin încălcarea îndatoririlor părinteşti”.

Ei au argumentat că acest tratament încalcă articolul 9 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului cu privire la libertatea de gândire, de conştiinţă şi religioasă.

Într-un comunicat, CEDO apreciază că refuzul de a scuti fetele a interferat cu dreptul la libertate religioasă.

Însă Curtea precizează că legea respectivă vizează ”să protejeze copiii străini de orice excludere socială”, iar Elveţia este liberă să-şi conceapă sistemul educativ în conformitate cu propriile nevoi şi tradiţii.

Şcolile, apreciază Curtea, joacă un rol important în integrarea socială, iar scutiri de la unele lecţii sunt ”justificate doar în circumstanţe foarte excepţionale”.

”În consecinţă, interesul copiilor într-o educaţie completă, care să le faciliteze integrarea socială în conformitate cu obiceiurile şi cutumele locale, prevalează asupra dorinţei părinţilor de scutire a copiilor lor de la lecţii de înot mixte”, stabileşte CEDO.

Curtea notează totodată că ”aranjamente foarte flexibile” au fost oferite ca un compromis, inclusiv ca fetele să poarte burkini în timpul lecţiilor, în loc de costumul tradiţional de înot, şi să se schimbe fără băieţi în vestiar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât înseamnă un baril în litri. Preţul petrolului continuă să crească, avertismentul specialiştilor
Digi FM
Dan Negru, reacție fermă despre Eurovision: „Un circ ieftin!” Ce a spus despre Alexandra Căpitănescu, care va...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Julio Iglesias Jr. sare în apărarea tatălui său, după scandalul în care a fost implicat recent: „Este o...
Film Now
Emma Watson, îndrăgostită total de antreprenorul mexican. Potrivit apropiaților, actrița ar fi „în al nouălea...
Adevarul
SUA pregătesc intervenția navală în Ormuz. Când va începe Marina americană escortarea navelor comerciale
Newsweek
300 dosare de pensii ajung lunar la CCR. Formula de recalculare a pensiei poate fi declarată neconstituțională
Digi FM
Cum ar putea profita Rusia de războiul dintre SUA și Iran. Avertismentul Ucrainei și de ce se teme Zelenski
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Motivul pentru care câinii își înclină capul când vorbești cu ei. Explicația oferită de un medic veterinar
Film Now
Șapte ani de la moartea îndrăgitului Luke Perry. Totul despre ultimele zile ale lui Dylan din "Beverly Hills...
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii