Emil Hurezeanu: Atacurile din Boston, posibil alibi pentru Rusia

Data publicării:
hurezeanu-1

Nu o să mai fie tipul de terorism de proporții mari, ca la 11 septembrie 2001. Avem între timp unul dintre cele mai lungi războaie purtate de lumea civilizată. Vom avea probabil o serie deschisă cu atentate punctuale, de genul celui din Madrid, din 2004, sau din Londra, 2007. Au avut loc atentate și în Germania, și în Rusia, cu mai puțini morți, dar cu aceeași stare de pericol și aceiași adversari, necunoscuți, ce pot fi reprezentanți ai rețelelor cunoscute sau atomi în stare liberă. Formulele de funcționare a rețelelor sunt rectangulare, dispersate și fiecare începe și sfârșește singur. Există un set de convingeri, să zicem islamiste, vor califat, emirat, vor să pedepsească prezența americană în locuri sfinte”, a explicat Emil Hurezeanu.

„Avem doi tineri, veniți pentru prima oară din periferia imperiului rus. E interesant. Ar putea fi semnalul care să justifice nu doar obsesia rușilor cu privire la ceceni, ci s-ar putea să fie o pregătire a unui alibi al rușilor în ofensiva lor extrem de dură împotriva acestor popoare”, a subliniat el.

„Când rușii își eliberează ostaticii, ca la Beslan sau teatrul din Moscova, operațiunile produc mai multe victime în rândul ostaticilor decât în rândul teroriștilor. Între adversarii Moscovei nu sunt doar islamiștii, ci și partizanii independenței statale. Periferia sângeroasă a islamului se mută din Caucazul de Nord la porțile Boston-ului. Putin își poate întări forțele, după atentatele din Boston. Spune, aproape felicitându-se Vom fi alături de americani”, a spus Emil Hurezeanu.

„Băieții din Boston erau cetățeni americani. Autoritățile americane îi iau sub vizor, autoritățile ruse comunică SUA că au suspiciuni legate de acești oameni, ei primesc viză, operează fără mari dexterități. A apărut terorismul artizanal, al adolescenților, foarte periculos. Nu am identificat deocamdată harta terorismului, nu știm ce vrea, cât vrea. Cum, asta știm. Știm că nu mai e vorba de terorismul cosmopolit al perioadei interbelice. Acum terorismul e o armă de revanșă ce vine din recunoașterea unui eșec pe termen lung. Au o filozofie a sacrificiului, sunt fericiți când mor prin sinucidere, spre deosebire de noi. E un avantaj acest lucru”, a subliniat el.

Autoradicalizare jihadiștilor nu are legătură cu ordine de la centru. Ofensiva terorismului funcționează prin celule ce merg aproape autonom”, a explicat Emil Hurezeanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri