Erdogan critică declarațiile lui Biden la adresa lui Putin și laudă replica „elegantă” a președintelui rus

Data publicării:
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Foto: Getty Images

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a criticat vineri declarațiile președintelui american Joe Biden despre Vladimir Putin, președintele Rusiei. Erdogan spune că astfel de comentarii sunt „inacceptabile” și nedemne de un președinte american, relatează Reuters.

Într-un interviu televizat difuzat miercuri, Biden a răspuns „Da” atunci când a fost întrebat dacă el crede că Putin este un ucigaș. Acest lucru a dus la o nouă deteriorare a relațiilor dintre cele două țări. Reacția lui Putin a fost: „Cine zice ăla e”.

„Declarațiile lui Biden despre Putin nu sunt potrivite pentru un președinte, iar ca un șef de stat să facă astfel de declarații la adresa președintelui unei țări precum Rusia este cu adevărat inacceptabil, nu este ceva ce poate fi trecut cu vederea”, a spus Erdogan.

„În opinia mea, Putin a făcut ceea ce era necesar, oferind un răspuns foarte, foarte inteligent și elegant”, a adăugat el.

Legăturile dintre Ankara și Washington, aliați în NATO, au fost tensionate de o serie de probleme în ultimii ani, inclusiv problemele Turciei privind respectarea drepturilor omului și libertăților cetățenilor, achiziționarea de sisteme de apărare rusești și abordări diferite privind Siria.

Statele Unite, care împreună cu alți aliați occidentali au acuzat Ankara că s-a îndepărtat de NATO, au impus sancțiuni asupra Turciei anul trecut pentru achiziționarea de sisteme de apărare rusești. Turcia a reacționat numindu-le o „greșeală gravă”.

Erdogan, care a avut o relație strânsă cu fostul președinte american Donald Trump, nu a vorbit încă cu Biden de când acesta a preluat mandatul, în ianuarie.

Pe de altă parte, Turcia și Rusia au dezvoltat relații strategice puternice în ultimii ani, deși susțin tabere opuse în conflictele din Siria și Libia. Erdogan s-a întâlnit frecvent și a avut discuții telefonice cu Putin, pe care îl numește „prieten”.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri