Erdogan repetă scenariul: după primarul Istanbulului, și șeful opoziției din Turcia este dat în judecată

Data publicării:
erdogan
Recep Tayyip Erdogan președintele Turciei. Sursa foto: Profimedia Images

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a depus două plângeri împotriva liderului principalului partid de opoziţie, pentru „ultraj” şi „prejudiciu moral”, a anunţat joi avocatul şefului statului.

Aceste două plângeri, la tribunalul din Ankara, sunt însoţite de o cerere de despăgubiri de 500.000 de lire turce (aproape 10.300 de euro), a precizat pe reţeaua socială X avocatul Huseyin Aydin. Avocatul îi reproşează preşedintelui CHP (social-democrat) că a făcut „declaraţii nepotrivite şi acuzaţii lipsite de fundament la adresa preşedintelui nostru”, potrivit Agerpres.

Adresându-se miercuri seara susţinătorilor CHP într-un district de la periferia Istanbulului, şeful principalului partid de opoziţie, Özgür Özel, a acuzat autorităţile că împiedică afişarea de postere ale primarului întemniţat al Istanbulului, Ekrem Imamoglu.

„Le este teamă de imaginea lui. Nu devii erou atacându-i imaginea sau familia”, a declarat el cu privire la edil, arestat pe 19 martie şi deţinut pentru „corupţie”, acuzaţii respinse de acesta.

„Ţine-i sub control pe cei care sunt la ordinele tale şi pe câinii tăi care ne deranjează”, a declarat Özgür Özel, adresându-se preşedintelui turc. Imamoglu este principalul rival al lui Erdogan pentru viitoarele alegeri prezidenţiale.

Potrivit avocatului preşedintelui, „o plângere pentru prejudiciu moral în valoare de 500.000 lire turceşti a fost depusă la tribunalul civil al primei instanţe din Ankara” şi „o plângere penală pentru ultraj la adresa preşedintelui a fost de asemenea depusă la parchetul din Ankara”.

Erdogan a depus o plângere similară anul trecut, pe 1 noiembrie 2025, împotriva primarului Istanbulului, pentru insultă şi defăimare în timpul unei manifestaţii. Lui Imamoglu i se reproşa atunci că a făcut „acuzaţii nefondate, în special de defăimare, care au încălcat drepturile lui Erdogan” şi că „a acţionat cu scopul de a-l umili pe preşedinte în public”.

Primarul Istanbulului este copleşit de proceduri juridice şi reclamaţii: în afară de cele pentru corupţie, defăimare şi insultă la adresa preşedintelui, el a fost acuzat recent de spionaj.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Există motive sau scuze care justifică violența împotriva copiilor? Răspunsul dat de un specialist la...
Newsweek
Casa de Pensii, obligată să schimbe formula de recalculare pentru un pensionar cu grupe. Ia bani mai mulți
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...