Este Recep Tayyip Erdogan dictator? Răspunsul ministrului de Externe

Data actualizării: Data publicării:
ERDOGAN

Lazăr Comănescu a declarat, la emisiunea „În fața ta”, de la Digi24, în fiecare duminică de la ora 13:05, că în cadrul vizitei oficiale de la Ankara și-a exprimat „preocuparea față de funcționarea adecvată a instituțiilor specifice unei democrații” și că „lucrurile vor fi monitorizate cu atenție”. În ceea ce privește acuzațiile că președintele turc este un dictator, ministrul de Externe a spus că Recep Tayyp Erdogan a fost ales de poporul turc.

Am fost în vizită cu omologul polonez, pe 25 august, la Ankara. Am avut discuții extinse cu ministrul turc. Am avut o oră și mai bine discuții cu președintele țării, domnul Erdogan, și nu vă ascundă că în discuțiile pe care le-am avut cu ambii înalți demnitari, dincolo de a vedea și a înțelege la fața locului ce s-a întâmplat, cum și de ce s-a întâmplat și ce acțiuni au urmat. Mi-am exprimat și preocuparea față de funcționarea adecvată a instituțiilor specifice unei democrații, a valorilor democratice, drepturile omului, și am fost asigurați în termeni foarte categorici că, după acea perioadă care a generat emoții foarte puternice în Turcia, autoritățile turce vor dovedi că angajamentele legate de promovarea acestor valori vor fi respectate”, a răspuns Lazăr Comănescu, întreabă dacă în Turcia este la conducere un regim dictatorial.

Ministrul român de Externe a mai spus că „acele eliberări din diverse funcții țin de declararea stării de urgență pe teritoriul Turciei și partenerii turci ne-au asigurat că această stare de urgență va fi încheiată într-un termen scurt, peste trei luni de zile”. Șeful diplomației române a precizat că „lucrurile vor fi monitorizate cu atenție”.

Demnitarul a continuat să spună că, în cadrul vizitei, a vizitat Parlamentul turc.

Am văzut bombardamentele asupra acestei instituții și credeți-mă că, după ce vezi distrugerile care au avut loc, nu că înțelegi sau că accepți anumite măsuri de o drastitate rar întâlnită, dar – cum spunea colegul turc – nu e lipstit de impotanță să constatăm că a existat o manifestare foarte puternică în rândul opiniei publice pentru sprijinirea președintelui și guvernului turc”, a adăugat oficialul român.

Lazăr Comănescu a mai spus că cei 3.000 de judecători eliberați din funcție nu au tras ei în Parlament, dar că drepturile omului și bombardarea Parlamentului au avut legătură „în generarera unei stări de spirit în populația Turciei foarte puternică anti anumți factori”.

Sigur, am atras atenția asupra acestui fapt că Turcia rămâne un partener cheie pentru Uniunea Europeană dar că este extrem de important să se revină la o funcționare în conformitate cu regulile democrației instituțiilor și în general a mecanismelor din această țară”, a continuat el.

Întrebat dacă din punct de vedere al României, Recep Tayyip Erdogan este un dictator, Lazăr Comănescu a răspuns că „este un președinte ales de poporul turc”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri