Peste 350 de milioane de intervenții chirurgicale sunt efectuate anual în toată lumea sub anestezie generală și, totuși, modul exact în care funcționează substanțele folosite pentru a adormi pacientul nu este bine înțeles. Noile descoperiri făcute de cercetători dezvăluie mai multe despre mecanismele fundamentale ale creierului nostru și oferă indicii inedite despre originile conștiinței, unul dintre marile mistere nerezolvate ale științei, relatează BBC.
În 1797, amiralului britanic Horatio Nelson a trebuit să îi fie amputat brațul drept, după ce a fost rănit în Bătălia de la Santa Cruz de Tenerife. Operația i-a salvat viața, însă, potrivit legendei, singurul anestezic pe care l-a avut la dispoziție a fost o gură de rom.
În cea mai mare parte a istoriei omenirii, până și amputarea membrelor se făcea în timp ce pacienții erau pe deplin conștienți. Introducerea anestezicelor în 1846 a schimbat complet situația. Din acel moment, conștiința putea fi oprită temporar oricând, oriunde și pentru oricine.
Există multe anestezice care pot induce starea de inconștiență: de la gaze aparent inerte precum xenonul, care sunt rareori folosite, până la propofol, cel mai des folosit medicament pentru inducerea anesteziei generale.
Ceea ce nu se știe sigur este dacă starea de inconștiență indusă de anestezice necesită oprirea completă a activității întregului creier sau anumite zone ale creierului sunt mai importante, în acest caz, decât altele.
„Dacă analizăm scanările cerebrale, este clar că sunt unele regiuni mai sensibile care se opresc mai repede, iar asta ridică întrebarea dacă nu cumva acestea declanșează mai apoi oprirea generală a activității”, a spus Nick Franks, profesor de biofizică și anesteziologie la Imperial College London.
Rolul talamusului și a altor regiuni din creier
Talamusul, o structură în formă de ou situată în adâncul creierului ce acționează ca un centru de legătură între diferitele regiuni ale creierului, pare că este prima zonă ce își încetează activitatea atunci când este administrat anestezicul general.
Talamusul joacă un rol crucial în inițierea și menținerea somnului, printre altele. Așadar, anestezicele acționează prin „deturnarea” mecanismelor naturale ale creierului responsabile de gestionarea somnului?
„Dacă anesteziezi un animal și apoi îi stimulezi o parte foarte precisă din talamus, poți trezi din nou animalul”, a spus Franks. „Studiile arată că unii oameni care sunt în comă pot fi treziți prin stimulare talamică. Este o zonă critică pentru trezire.”
Alți oameni de știință cred că scoarța cerebrală este principalul „centru al conștiinței” și, prin urmare, trebuie să fie și locul asupra căruia anestezicele au cel mai mare efect.
Dar există și alte regiuni implicate. Spre exemplu, lobul frontal și cel parietal. Primul se află chiar în spatele frunții și este responsabil pentru multe activități mai complexe, precum gândirea critică. Al doilea se află mai în spate și este implicat în procesarea informațiilor senzoriale, precum simțul tactil.
„A treia stare” de conștiență
Însă, au apărut tot mai multe indicii despre posibilitatea ca creierul nostru să fie capabil de a intra într-o stare de conștiență intermediară, în care un om nu este nici treaz, nici adormit.
Pentru majoritatea oamenilor, anestezia presupune pierderea totală a cunoștinței și, deci, a oricărei amintiri legate de evenimentele care au loc în acel interval de timp. Dar acest lucru nu se întâmplă pentru toată lumea.
Unul din 15.000 de pacienți supuși unei intervenții chirurgicale ce necesită anestezie generală își pot aminti unele lucruri legate de operație după ce se trezesc – un fenomen cunoscut sub numele de „conștiență accidentală” sau „trezire intraoperatorie sub anestezie”.
Acești pacienți trec printr-o „a treia stare” de conștiență, undeva între adormire și trezire sau conștiență și inconștiență, potrivit anestezistului consultant Jaideep Pandit de la Oxford University Hospitals.
În timpul testelor, Pandit le-a dat pacienților un anestezic împreună cu un relaxant muscular, dar a folosit un garou pentru a împiedica medicamentul să le paralizeze antebrațul.
Acest lucru le permitea pacienților aflați sub anestezie să își miște mâna, dacă ei își doreau să facă asta. Pandit a descoperit că o treime dintre pacienți au fost în stare să îi strângă degetele la comandă, în ciuda faptului că nu dădeau niciun semn că ar fi treji sau că ar simți vreo durere în timpul operației.
Pandit susține că acest lucru sugerează faptul că există o a treia stare de conștiență.
Problema dificilă a conștiinței
Așa-numita „problemă dificilă a conștiinței” rămâne unul dintre marile mistere nerezolvate ale științei. Analizarea lucrurilor care se schimbă atunci când îți pierzi cunoștința ajută la descifrarea secretelor sale.
Andrea Luppi, un neurolog de la Universitatea din Cambridge, este interesat în special de conectivitatea funcțională – o măsură a modului în care diferite regiuni ale creierului comunică și își coordonează activitatea.
El folosește scanările RMN ca să examineze creierul pacienților aflați sub anestezie. Tehnologia poate înregistra fluxul sanguin la nivelul creierului pentru a observa impactul medicamentelor.
În mod normal, acest tip de activitate neuronală urmează un tipar atât de unic încât poate funcționa ca o „amprentă” pentru identificarea unei persoane.
Luppi și colegii lui au descoperit că, sub anestezie, creierul fiecărui pacient devine mai puțin „unic” și mult mai asemănător cu creierul celorlalți pacienți.
Creierul uman anesteziat devine mai greu de distins de creierul altor primate, ceea ce sugerează faptul că regiunile cerebrale umane afectate cel mai mult de anestezie sunt chiar cele care au evoluat cel mai recent.
Cum funcționează experiența conștientă?
Luppi crede că o caracteristică esențială a anesteziei este că împiedică zone depărtate ale creierului să comunice între ele. Când o persoană este conștientă, aceste regiuni ale creierului pot interacționa chiar și atunci când nu sunt conectate direct.
Acest lucru se întâmplă, însă, foarte rar în cazul creierului anesteziat, atunci când doar regiunile ce sunt legate direct între ele par să „comunice”.
Descoperirile lui Luppi susțin ideea că starea de conștiență nu rezultă din activitatea unei regiuni specifice a creierului, ci reprezintă o rețea care se naște din coordonarea diferitelor centre. Este ca atunci când ai paraliza activitatea unui guvern prin prăbușirea sistemelor de comunicații ale țării.
„Înțelegerea noastră în legătură cu conștiința este destul de rudimentară”, a spus Boris Heifets, profesor asociat de anesteziologie, medicină perioperatorie și medicina durerii la Universitatea Stanford din California.
„Dacă găsiți pe cineva care să vă explice cum funcționează experiența conștientă, să îmi spuneți. Mi-ar plăcea foarte mult să stau de vorbă cu acea persoană.”
Editor : Raul Nețoiu
