Sari la conținut

Europa a exportat mii de luptători pentru oganizațiile extremiste din Siria și Irak

Serviciile de Informaţii din Europa au stabilit că cei mai mulţi luptători care s-au alăturat organizaţiilor extremiste din Siria şi Irak sunt din Marea Britanie şi Franţa. Iar ca să câştige noi adepţi, Statul Islamic a postat pe internet fimuleţe de propagandă, în care apar astfel de tineri cu discursuri de mobilizare. Aceste materiale video nu au putut fi verificate din surse independente.

Jihadul este o parte din Allah. Voi le întăriţi economia şi plătiţi taxe pe care ei le folosesc ca să lupte împotriva noastră şi să ne ucidă surorile, femeile şi copiii.”, așa sună mesajul unui francez care s-a alăturat jihadiștilor.

Cetăţeanul francez, înconjurat de luptări înarmaţi cu puşti de asalt, a transmis şi mesaje de ameninţare la adresa occidentului. Potrivit datelor unui centru internaţional pentru studierea radicalismului, din Franţa au plecat spre Orientul Mijlociu peste 1000 de luptători.

Şi fundamentaliştii din Maria Britanie şi-a găsit locul pe frontul Statului Islamic. Într-o filmare postată pe internet, doi cetăţeni ai Regatului Unit au jurat credinţă Califatului.

- De unde eşti?

- Din Marea Britanie.

- Câţi ani ani?

- Am 26.

- De ce eşti aici?

- Sunt aici ca să ajut musulmanii şi Siria. Sunt aici pentru Jihad şi să ridic drapelul lui Allah.

O televiziune din Olanda a publicat un amplu material despre un soldat din armata regală care a plecat în Siria pentru a antrena luptătorii dintr-o organizaţie afiliată Al Qaeda.

Jihadist olandez: Am fost contactat de un frate, pe care îl iubesc şi îl respect. M-a întrebat: Poţi să le dai luptătorilor mei câteva sfaturi? Îţi punem la dispoziţie gloanţe şi tot ce ai nevoie.

Reportajul scoate în evidenţă şi felul în care trăiesc luptătorii străini. Aceştia nu au întrerupt legătura cu familia.

- Sunetul este uşor distorsionat?

- Am crezut că pot să-ţi văd barba aia, dar se pare că nu.

- Las-o baltă! Conexiunea este foarte proastă.

- Eşti în bucătărie? Esti în bucătărie, nu?

- Unde este mama, unde este mătușa?

George Maior: România a fost tranzitată recent de zece adepți ai Statului Islamic

Serviciul Român de Informaţii atrage atenţia că astfel de persoane sunt foarte periculoase pentru că decid să se întoarcă în Europa unde pot să pregătească atentate în numele Statului Islamic.

George Maior, diector SRI: Din păcate, chiar ieri şi noi am fost tranzitaţi de zece asemenea persoane şi a trebuit să operăm cu colegii de la alte servicii şi instituţii pentru a monitoriza serios situaţia.

În ultimii ani, 4000 de cetăţeni ai unor state europene au plecat să lupte pentru organizaţiile teroriste din Siria şi Irak.

Etichete: irak , siria , jihadisti europeni , luptatori jihadisti , luptatori Jihad , romania tranzit jihadisti

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale