Examinări ginecologice forţate pe Aeroportul din Doha. Mai multe femei dau în judecată Qatarul

Data actualizării: Data publicării:
Doha, Qatar
Mai multe femei care au fost supuse unor examinări ginecologice forţate pe Aeroportul din Doha vor da în judecată Qatarul. Foto: Profimedia

Mai multe femei care au fost supuse unor examinări ginecologice forţate pe Aeroportul din Doha vor da în judecată Qatarul în justiţia din Australia, cerând despăgubiri pentru acest calvar condamnat la nivel mondial.

Pasagerele de la zece zboruri ale Qatar Airways cu plecare de la Doha, între care 13 australience, au fost supuse unor examinări la sfârşitul lui 2020 pentru a fi găsită mama unui bebeluş abandonat într-o toaletă a aeroportului. Incidentul a alimentat îngrijorările privind tratamentul asupra femeilor în Qatar, ţară din Golf care se pregăteşte să găzduiască mii de turişti la Campionatul Mondial de fotbal din 2022.

Damian Sturzaker, avocat în cadrul cabinetului Marque Lawyers din Sydney, a anunţat că şapte dintre pasagerele respective pregătesc o acţiune judiciară. Este vorba „de a le transmite autorităţilor din Qatar mesajul că nu le pot trata pe femei în acest fel”, a spus el pentru AFP, citat de Agerpres. Reclamantele vor să li se prezinte scuze oficiale, să li se plătească daune şi să fie garantată protecţia pasagerelor care tranzitează acest aeroport.

Qatarul este o monarhie musulmană ultraconservatoare, unde relaţiile sexuale şi procrearea în afara căsătoriei sunt pasibile de detenţie.

În contextul apropierii Campionatului Mondial de fotbal, Qatarul încearcă să îi convingă pe sceptici de credibilitatea promisiunilor sale în privinţa drepturilor femeilor, dreptul muncii şi democraţiei.

În faţa riscurilor ca incidentul să îi afecteze reputaţia, Qatarul s-a angajat să asigure în viitor "siguranţa şi securitatea" pasagerilor.

Premierul ţării a prezentat scuze, iar un poliţist de pe aeroport care a supervizat examinările ar fi fost condamnat.

Însă, potrivit avocatului Damian Sturzaker, victimele vor să-şi aducă în atenţie cazul înainte de turneul FIFA, pentru a se asigura că femeile sunt bine informate înainte de a se deplasa în Qatar.

„Ele trebuie să fie conştiente că, în ciuda aparenţei unui aeroport şi unei companii aeriene naţionale extrem de dezvoltate şi modernizate, aceste evenimente s-au produs şi nimic nu împiedică o repetare a lor”, a insistat el.

Ambasada Qatarului la Canberra şi Qatar Airways nu au răspuns solicitărilor de comentarii, precizează AFP.

Sturzaker a explicat că plângerea va fi depusă în următoarele săptămâni în Australia împotriva autorităţii aeriene civile din Qatar, aeroportului internaţional Hamad, companiei Qatar Airways şi guvernului qatarian.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri