Explozie la Camera de Comerț din Antalya

Data actualizării: Data publicării:
antalya

O explozie s-a produs în oraşul Antalya, una din cele mai populare destinații turistice din Turcia. Potrivit presei locale, deflagraţia a avut loc într-o parcare.

Actualizare: Autoritățile au anunțat există câțiva răniți, dar viața lor nu este pusă în pericol. 

Primarul din Antalya a declarat că nu exclude ipoteza unui atac terorist, dar, ar putea fi şi o explozie accidentală. 

Suflul exploziei produse în parcare a spart ferestrele clădirii şi a distrus patru maşini. Camera de comerţ este la numai câţiva kilometri de aeroport.


Explozia a avut loc în parcarea Camerei de Comerț din Antalya. Mai multe ambulanțe au fost trimise la fața locului. Din primele informații se pare că ar fi vorba despre mai mulți răniți.

Cauza exploziei este deocamdată necunoscută.

Tot în Antalya, în urmă cu aproape două săptămâni, trei rachete au fost trase asupra unei companii de pescuit, fără să provoace victime.

Turcia se confruntă cu o serie de atacuri sângeroase atribuite jihadiştilor din Statul Islamic sau rebelilor kurzi.

Ţara a fost afectată de o tentativă de lovitură de stat, pe 15 iulie, atribuită susţinătorilor fostului predicator Fethullah Gulen, autoexilat în Statele Unite.

Tocmai în acest context Consulatul Statelor Unite din Istanbul a anunțat că cetăţenii străini care locuiesc şi lucrează în metropola turcă sunt în pericol. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri