Explozie puternică la Beirut, într-un cartier controlat de Hezbollah

Data publicării:
explozie beirut

Explozia a avut loc într-o parcare dintr-un cartier sudic al capitalei, controlat de milițiile șiite Hezbollah.

Potrivit televiziunii controlate de Hezbollah, al-Manar TV, explozia a fost cauzată de o mașină capcană. De altfel, mai mult mașini au fost distruse.

Din primele informații ar fi vorba mai mulți morți și răniți, însă numărul acestora nu este cunoscut până la această oră. 

Ana Maria Luca, jurnalist NOW Lebanon, din Beirut, a spus prin telefon la Digi24 că cinci oameni au fost transportați la spital. Ea a adăugat că pentru Hezbollah este o surpriză acest atac al rebelilor sirieni.

„Rebelii au încercat și acum două luni, au pus o bombă într-un cartier rezidențial și bomba respectivă nu a explodat, era însoțită de un avertisment. Apoi câteva autobuze cu luptători au fost ținta unui atac cu bombă. Conflictul durează de câteva luni și amenintă să fie din ce în ce mai grav în ce privește Liban”, a mai spus Ana Maria Luca.

Jurnalista româncă a adăugat că în zonele zonele creștine este liniște, iar în Beirut „niciodată nu a fost vorba că civilii ar putea fi în pericol, nici nu s-a pus problema asta”.

Ea a precizat că Hezbollah a izolat zona și nu permite autorităților libaneze sau presei să se apropie de zona exploziei.

La această oră nu se știe ce grupare a fost cea care a atacat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri