F. Hollande: „Totul converge” către desemnarea Damascului ca autorul atacurilor chimice

Data publicării:
hollande mediafax

„Şeful statului (francez) a condamnat utilizarea armelor chimice în Siria şi a spus că totul converge către desemnarea regimului de la Damasc ca autorul acestor atacuri inacceptabile", a anunţat preşedinţia franceză într-un comunicat citat de Mediafax.

„Cei doi preşedinţi au convenit să rămână în contact strâns pentru a răspunde în comun acestei agresiuni fără precedent”, se mai arată în comunicat.

La rândul lor, Statele Unite şi-au pus în mişcare maşina diplomatică şi militară pentru a replica presupusului masacru cu arme chimice în Siria, preşedintele Barack Obama apropiindu-se de o operaţiune limitată împotriva Damascului.

Duminică, secretarul Apărării Chuck Hagel a declarat că forţele americane sunt pregătite să acţioneze împotriva regimului sirian dacă va fi necesar. 

„Am pregătit toate opţiunile (în cazul în care Obama) ar decide să aleagă vreuna dintre ele”, a anunţat el.

Pe teren, Pentagonul şi-a poziţionat forţele, inclusiv nave de război înarmate cu rachete de croazieră în Mediterana.

François Hollande a discutat anterior, duminică, despre acest dosar cu premierii britanic David Cameron şi australian Kevin Rudd.

El a evocat subiectul şi cu cancelarul german Angela Merkel. Împreună „au denunţat utilizarea înspăimântătoare a unor arme chimice” şi au decis să „păstreze un contact strâns şi să coopereze cu toţi europenii”, potrivit unui comunicat.

Opoziţia acuză puterea siriană că a recurs la gaze toxice în cursul unor atacuri în regiunea Damasc miercuri, evocând peste 1.000 de morţi.

Siria a negat în bloc aceste acuzaţii, afirmând că nu a "utilizat vreodată arme chimice".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...