„Faceți ceva! Ne vor executa pe toți”: ultimele mesaje transmise de prizonierii străini din „închisoarea morții” din Arabia Saudită

Data publicării:
închisoarea din Tabuk, Arabia Saudită / Mohammed bin Salman
Sub conducerea lui Mohammed bin Salman, numărul deținuților executați în Arabia Saudită a crescut „îngrozitor” de mult, iar cei mai mulți dintre ei au fost condamnați la moarte pentru trafic de droguri. Colaj foto: Profimedia Images / ESOHR

În mult temuta „închisoare a morții” din nordul Arabiei Saudite, prizonierii așteaptă să afle cine va fi luat de membrii plutonului de execuție. Unii încep să plângă, alții cer iertare. Aceasta este soarta a sute de străini care au fost condamnați la moarte pentru infracțiuni, unele dintre ele minore, legate de traficul de droguri și care nu au acces la avocați, sunt supuși torturii și forțați să recunoască fapte pe care nu le-au comis.

Mulți dintre cei condamnați la moarte erau cel mai probabil nevinovați sau forțați să facă trafic de droguri, potrivit grupurilor care apără drepturile omului. „Sunt săraci, marginalizați, nimeni nu îi ascultă”, a spus Jeed Basyouni de la organizația de caritate Reprieve.

Cu toate că execuțiile, în cazul celor acuzați că au făcut trafic de droguri, au fost temporar oprite în 2021, interdicția a fost ridicată în noiembrie 2022, fiind urmată apoi de un val „îngrozitor” de execuții noi.

De la începutul anului 2024, cel puțin 264 de cetățeni străini au fost executați în Arabia Saudită pentru fapte legate de traficul de droguri, potrivit datelor Reprieve. Țara se află pe locul trei în privința numărului de execuții, după China și Iran.

Autoritățile închisorii Tabuk au început de la finalul anului trecut să transfere deținuții condamnați la moarte într-o zonă separată, poreclită „aripa morții”, relatează The Guardian.

25 dintre cei 33 de egipteni mutați în „aripa morții” au fost deja executați

Înainte, paznicii îi avertizau din timp pe prizonieri când urmau să fie executați, le permiteau să facă duș și să vorbească la telefon cu persoanele dragi. Acum, însă, rudele celor condamnați la moarte spun că au fost informate abia după ce aceștia au fost executați, cel mai probabil, prin decapitare.

Trupurile celor executați nu sunt returnate familiilor lor – tot ce primesc este certificatul de deces.

Ahmed Younes al-Qayed lucra într-un hotel din Arabia Saudită când a fost arestat în noiembrie 2016, la vârsta de 32 de ani, fiind acuzat de trafic de droguri. Anul trecut, în decembrie, el era unul dintre cei 33 de egipteni mutați în „aripa morții” din închisoarea Tabuk.

Mohammed Bin Salman
Arabia Saudită se află pe locul trei în privința numărului de execuții, după China și Iran. Foto: Profimedia Images

Dintre aceștia, 25 au fost deja executați, inclusiv doi bărbați în luna octombrie. Este clar că niciunul dintre ei nu va fi cruțat. Pentru Qayed, sfârșitul a venit pe data de 3 decembrie 2024, atunci când paznicii închisorii i-au luat pe trei dintre egiptenii condamnați la moarte.

Unul dintre cei care încă speră că va scăpa cu viață este Youssef. Mama lui își verifică telefonul din oră în oră. Ea este singura persoană din afara închisorii cu care Youssef are voie să vorbească.

Înainte să fie arestat, Youssef lucra ca pescar și șofer pe litoralul egiptean de la Marea Roșie. Autoritățile saudite au spus că l-au găsit în apele teritoriale ale Arabiei Saudite, în apropierea unei anvelope auto în care fuseseră ascunse droguri.

„Faceți ceva! Nu pentru mine. Eu voi fi executat marți”

Familiile prizonierilor egipteni condamnați la moarte în Arabia Saudită au un grup de WhatsApp unde împărtășesc noutăți despre persoanele dragi aflate la închisoare.

Înainte de execuția lui Qayed, avocatul lui a postat un mesaj din partea clientului său: „Faceți ceva! Nu pentru mine. Eu voi fi executat marți. Faceți ceva pentru ceilalți 32 de egipteni. Ne vor executa pe toți.”

Unii dintre deținuți au fost torturați ca să recunoască faptele de care sunt acuzați. Sora unui prizonier a povestit cum un bărbat arestat odată cu fratele ei a cedat sub presiune și a mărturisit: „Aș fi făcut-o și dacă îmi cereau să recunosc că am ucis pe cineva.”

Cele mai multe familii spun că nu își permit să angajeze avocați, iar rudele lor nu avut parte de o judecată corectă.

Mama unuia dintre prizonieri a spus că i-a plătit 11.000 de dolari unui avocat privat care, apoi, nu a prezentat în fața instanței dovezi cheie. Fiul ei i-a spus să nu mai angajeze pe nimeni altcineva: „Păstrează banii pentru surorile mele. Dacă soarta mea este să mor, voi muri.”

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
Ce se face în a doua zi de Paște și ce tradiții respectă românii în Lunea Albă. Obiceiuri care se păstrează...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic, la aproape 50 de ani. Și-a etalat formele voluptoase...
Film Now
Dakota Johnson iubește din nou. Cine este bărbatul care a ajutat-o să treacă peste despărțirea de Chris Martin
Adevarul
Harta pascală a României: de la drobul cu porc din Banat la pasca moldovenească și preparatele orientale din...
Newsweek
Vechimea din străinătate contează la pensie. Cum să-ți crești pensia chiar dacă nu mai lucrezi în țară
Digi FM
Cine e Peter Magyar, fostul colaborator al lui Viktor Orban, devenit principalul lui adversar. A promis o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela din Dallas, mai senină ca oricând. Victoria Principal are 76 de ani, o viață liniștită departe de...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...