Sari la conținut

Filmul evenimentelor. Au intrat în peștera din Thailanda să se joace timp de o oră și au stat 17 zile

Doisprezece băieţi şi antrenorul lor de fotbal salvaţi în mod miraculos dintr-o grotă inundată din Thailanda plănuiseră să exploreze doar o oră complexul de peşteri înainte de a fi luaţi prin surprindere de creşterea nivelului apei şi de a rămâne blocaţi în subteran peste două săptămâni, după cum a declarat tatăl unuia dintre copii, citat vineri de Reuters.

Thailanda

Foto: captura YouTube


Toţi cei doisprezece băieţi şi antrenorul lor în vârstă de 25 de ani au fost salvaţi în urma unei operaţiuni de salvare, organizată de puşcaşii marini thailandezi şi o echipă internaţională de scafandri şi de experţi în speologie, care a durat trei zile şi s-a încheiat marţi.

La 23 iunie, ei au intrat în peştera Tham Luang, situată în nordul provinciei Chiang Rai, pentru o scurtă excursie după antrenamentul de fotbal, însă o ploaie torenţială a provocat inundarea tunelurilor. Voiau să se joace și să își scrie numele pe peretele peșterii, într-un ritual de inițiere.

„Mi-a spus că imediat ce au terminat antrenamentul s-au dus să se joace în peşteră. Au crezut că vor sta doar o oră”, a povestit presei Banpot Korncam, tatăl unuia dintre copii, un băiat în vârstă de 13 ani care este căpitanului echipei de fotbal „Mistreţii”.

„Când au ajuns înăuntru ploua, apa a inundat (peştera) şi toată lumea a început să alerge”, a mai spus Banpot. Asta a fost momentul care a făcut diferența între viață și moarte.

Băieţii au fost găsiţi la 2 iulie de doi scafandri britanici stând pe vine pe o movilă plină de noroi situată într-o încăpere din peşteră aflată la câţiva kilometri în interiorul complexului, la nouă zile după ce au intrat pentru a face o scurtă plimbare.

Apoi a intervenit problema readucerii acestora la suprafaţă prin tunelurile grotei, unele dintre acestea fiind în totalitate inundate cu apa care curgea cu repeziciune.

Băieţii, cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani, au fost nevoiţi să parcurgă o parte din drumul înapoi scufundaţi în apă înainte de a fi transportaţi pe tărgi din plastic verde, similare unor jgheaburi, uneori prin tuneluri abrupte şi stâncoase.

Multe persoane din Thailanda l-au creditat pe antrenorul echipei, Ekkapol Chantawong, sau Ek aşa cum este cunoscut, pentru menţinerea în siguranţă a băieţilor în timpul calvarului.

„Au stat liniştiţi, fără să facă nimic, pentru că era întuneric”, a declarat Banpot care a relatat ceea ce i-a povestit fiul său, aflat încă în spital.

”Când le era foame, antrenorul folosea o lanternă cu care lumina stalactitele de deasupra”, a mai spus el.

Grupul a supravieţuit bând apa care curgea pe stalactite şi pe pereţii peşterii, au explicat membrii echipei de salvare.

Izolaţi iniţial în carantină în spitalul din Chiang Rai pentru a fi feriţi de infecţii, băieţilor li s-a permis contactul cu familiile lor. Ei vor rămâne spitalizaţi cel puţin o săptămână, precizează sursa citată.


„Starea de sănătate a băieţilor se îmbunătăţeşte... rudele îi pot vizita acum, în apropiere de aceştia”, a declarat Thongchai Lertwilairatanapong, inspector în cadrul Ministerului Sănătăţii.

Operaţiunea de salvare a ţinut cu sufletul la gură o lume întreagă, mare parte din merite fiind atribuită puşcaşilor marini thailandezi şi scafandrilor din mai multe ţări care au trudit zile în şir în condiţii periculoase pentru a-i scoate pe băieţi la suprafaţă. Un fost scafandru din cadrul puşcaşilor marini thailandezi a decedat în timpul misiunii.

John Volanthen, unul dintre scafandri britanici care i-au găsit pe băieţi, a minimizat meritele aduse lor. „Nu suntem eroi”, a declarat el pentru BBC la sosirea înapoi la Londra. „Ceea ce facem este foarte bine calculat. Este foarte calm, este chiar la polul opus... Însă aş vrea să subliniez (rolul) echipei internaţionale şi a puşcaşilor marini thailandezi”, a adăugat scafandrul.

Volanthen a fost prima persoană din exterior pe care au auzit-o băieţi după nouă zile de captivitate. O înregistrare video publicată de puşcaşii marini thailandezi a surprins acest moment.

„Câţi sunteţi?”, a întrebat el în timp ce lumina lanternei dezvăluia chipul băieţilor înghesuiţi pe mal. „Treisprezece? Excelent”, a exclamat el.

Premierul Prayuth Chan-ocha a declarat joi că membrii echipelor de salvare vor primi în semn de mulţumire câte un card ''Thailand Elite'' în valoare de 500.000 baht (15.000 de dolari) şi beneficii printre care se numără o viză de cinci ani.

Cel puţin două filme sunt în pregătire la Hollywood pentru a aduce pe marele ecran povestea salvării celor 12 copii şi a antrenorului lor care au rămas blocaţi peste două săptămâni într-o peşteră inundată din Thailanda. Michael Scott, consilierul delegat al casei Pure Flix care produce filme cu tematică creştină, a postat marţi un video pe Facebook în care anunţa planuri pentru un viitor film pe această temă.

A doua zi după postarea lui Scott şi companiei Pure Flix, Jon M. Chu, regizor american de origine chineză, a asigura pe Twitter că vrea să ecranizeze salvarea copiilor din Thailanda pentru a evita ca Hollywoodul să pună mâna pe subiect.

Etichete: thailanda , operatiuni de salvare , pestera copii thailanda

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale