Fluxul de pelerini în India continuă, în pofida busculadei de la festivalul religios hindus Kumbh Mela unde au murit zeci de persoane

Data publicării:
Prayagraj:,Kinner,Akhara,Sadhus,Take,A,Holy,Dip,At,The
Foto: Shutterstock

Credincioşii şi-au continuat joi, în masă, băile ritualice în nordul Indiei la uriaşul pelerinaj hindus Kumbh Mela, aparent indiferenţi la busculada mortală produsă cu o zi înainte.

O busculadă produsă în noaptea de marţi spre miercuri s-a soldat cu cel puţin 30 de morţi şi 90 de răniţi, potrivit autorităţilor, după ce mii de persoane s-au repezit spre cursurile de apă considerate sacre Gange şi Yamuna pentru prima baie ritualică a zilei, relatează AFP preluată de Agerpres.

India este deseori scena unor astfel de accidente produse în timpul adunărilor religioase în masă.

„Am auzit, desigur, vorbindu-se despre această busculadă”, a declarat Naveen Pradhan, în vârstă de 21 de ani, care a sosit în Prayagraj (nord) la câteva ore după accident.

„Dar este un eveniment sacru, religios, ceva ce trebuia să facem ca hinduşi”, a argumentat el, „iar familia mea nu l-ar fi ratat pentru nimic în lume”.

Kumbh Mela reunește zeci de milioane de persoane din India și întreaga lume

Organizat la fiecare 12 ani, pelerinajul Kumbh Mela reuneşte zeci de milioane de persoane din toată India şi din întreaga lume la confluenţa fluviului Gange cu afluentul său Yamuna pentru o baie ritualică, care se presupune că le va spăla păcatele.

Autorităţile din statul gazdă, Uttar Pradesh, şi guvernul premierului ultra-naţionalist hindus Narendra Modi o descriu drept cea mai mare adunare religioasă organizată vreodată. Ei preconizează că la eveniment vor participa în total circa 400 de milioane de credincioşi în cele şase săptămâni de festivităţi.

Autorităţile au aşteptat miercuri până la ora 18:00 pentru a face public un bilanţ preliminar al busculadei. Însă, pe tot parcursul zilei, au fost anunţate cifre impresionante privind prezenţa, acestea ajungând la zeci de milioane de persoane, ca pentru a minimiza impactul accidentului, notează AFP.

„Situaţia este sub control”, a repetat şeful executivului din Uttar Pradesh, Yogi Adityanath, care a anunţat, de asemenea, deschiderea unei anchete judiciare cu privire la cauzele busculadei.

Nimic din toate acestea nu părea să-i descurajeze pe credincioşi joi, cu atât mai puţin să le reducă fervoarea.

„Ziua a fost complicată. Trenurile şi gările erau pline de oameni”, a povestit Padmabati Dam, un farmacist în vârstă de 44 de ani, care a călătorit peste 1.000 de kilometri din statul Assam, împreună cu familia, într-un vagon plin.

„Am fost epuizaţi după o călătorie atât de lungă, dar de îndată ce am ajuns sub apă ne-am simţit revigoraţi şi fericiţi”, a continuat el. „Toate aceste dificultăţi au meritat”, a precizat acesta.

Kumbh Mela a fost deja scena a trei busculade mortale

În 1954, peste 400 de persoane au murit, călcate în picioare sau înecate într-o singură zi. În 2013, pelerinajul a fost afectat de moartea a 36 de persoane, în timpul unei busculade produse în gara din Prayagraj.

Peste 40.000 de poliţişti au fost mobilizaţi la ediţia din 2025 pentru a asigura securitatea în cadrul pelerinajului Kumbh Mela, potrivit autorităţilor.

Anul acesta, autorităţile au promovat intens reţeaua de camere, drone şi instrumente de inteligenţă artificială (IA), utilizată pentru a număra mulţimile şi a gestiona mişcările acestora.

Însă miercuri, liderul opoziţiei, Rahul Gandhi, a acuzat pentru acest accident „gestionarea deficitară şi atenţia acordată de autorităţi personalităţilor, în detrimentul oamenilor obişnuiţi”.

O părere împărtăşită de numeroşi credincioşi intervievaţi de AFP. „Organizatorii sunt responsabili pentru accident”, a declarat Rahul Shukla, un locuitor din Prayagraj în vârstă de 27 de ani.

„De ce n-au fost mai bine pregătiţi când toată lumea ştia de mult timp că la Kumbh Mela vor participa peste 100 de milioane de oameni?”, a întrebat el.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este rezerva de aur a României. Motivul pentru care Mugur Isărescu o ține blocată
Digi FM
Fiul lui Nicușor Dan, în centrul atenției la un eveniment. Antim, fascinat de avioane și deloc intimidat de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"Mă declar fan". Profesor de canto celebru în SUA, impresionat de Alexandra Căpitănescu: "Atâta tehnică...
Film Now
Sharon Stone, în rochie mini la tv, picior peste picior pe canapea. „Arăți grozav, fantastic”, i-a spus Jimmy...
Adevarul
Filiera Horia Constantinescu din dosarul procurorilor corupți. Cum ar fi fost „grăbită” o anchetă, la cererea...
Newsweek
Victorie în instanță! Un pensionar obține mai multe puncte de stabilitate la pensie. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Dan Negru, reacție acidă după semifinala Eurovision 2026 în care a fost și Alexandra Căpitănescu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 lucruri pe care un cardiolog le face zilnic pentru a reduce principala cauză de infarct: "Schimbări mici...
Digi Animal World
În loc de geantă de lux, soțul i-a cumpărat o cămilă de peste 700 de kilograme: „Sunt animale incredibil de...
Film Now
Daniel Craig, greu de înlocuit. Încă se caută noul James Bond. Cele mai proaspete informații oferite de...
UTV
Marilu Dobrescu și Nicole Cherry sunt acuzate că ar fi fost plătite să promoveze Malta la Eurovision. „Sunt...