Foametea în Siria este mai gravă ca oricând. Peste 9 milioane de oameni merg la culcare flămânzi, avertizează ONG-urile

Data publicării:
foamete saracie farfurie goala
Foto: Gettyimages

În Siria, devastată de un război intern, suferă de foamete mai mulţi oameni ca oricând, iar situaţia s-ar putea agrava, au avertizat mai multe organizaţii neguvernamentale, scrie Agerpres, citând AFP.

"În prezent, circa 9,3 milioane de sirieni merg la culcare flămânzi, iar alte două milioane sunt în pericol de a ajunge în aceeaşi situaţie", au avertizat mai multe organizaţii neguvernamentale internaţionale într-un comunicat comun. În Siria, insecuritatea alimentară afectează cu 42% mai mulţi oameni decât anul trecut, arată textul semnat, printre alţii, de Consiliul Norvegian pentru Refugiaţi (NRC), Oxfam, CARE şi Mercy Corps.

"Sirienii, care au suferit deja practic un deceniu de război şi strămutări, se confruntă în prezent cu un nivel de foamete fără precedent", afirmă organizaţiile, atrăgând atenţia că "dacă finanţările şi accesul umanitar nu se ameliorează, numeroşi sirieni, în special cei refugiaţi în regiune, vor fi şi ei la limita foametei".

"Asistenţa internaţională este acum mai necesară ca oricând", susţin semnatarii.

Conferinţa de marţi, de la Bruxelles, sub patronajul ONU şi al Uniunii Europene, urmăreşte să încurajeze donatorii să îi ajute mai mult pe cei afectaţi de conflictul din Siria, atât în ţara afectată de război, cât şi în străinătate.

Conflictul din Siria, declanşat în 2011, s-a soldat până acum cu peste 380.000 de morţi şi a obligat jumătate din populaţie să se refugieze în alte regiuni din ţară sau peste hotare.

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce a ajuns să facă Octavian Bellu după ce s-a retras din gimnastică. Meseria neașteptată pe care o practică...
Digi FM
O pacientă a scăpat de operație, după cinci ore de „zgâlțâieli” pe drumul dintre Sălaj și Brașov
Pro FM
Mihai Bobonete a stârnit hohote de râs cu comentariul la pozele Mădălinei Ghenea: "Sunt neliniștit cu găurile...
Film Now
James Bond, imposibil de recunoscut. Daniel Craig, cu părul lung, în blugi și tricou, departe de imaginea...
Adevarul
Șeful serviciului de informații al armatei ucrainene anunță „schimbări serioase” în blocul de putere al Rusiei
Newsweek
1.100.000 de pensionari iau 500 lei în plus la pensie de la 1 ianuarie. În ce domenii au activat?
Digi FM
Dezvăluiri despre puștiul de 14 ani care a ucis doi colegi și două cadre didactice în SUA. Mama lui fusese...
Digi World
Doi tineri au stat o noapte într-o cameră de hotel cu pereți din sticlă transparentă. Provocarea i-a prins...
Digi Animal World
Luptă acerbă între un șarpe Boa și un crocodil. Spectacolul uimitor oferit de reptile turiștilor din Brazilia
Film Now
Puștiul din "Singur acasă" e azi bărbat în toată firea și un tată dedicat. Cât de adorabili sunt copiii lui...
UTV
ABBA ii spune lui Trump sa nu-i mai foloseasca muzica la mitingurile electorale