Forțele americane din Peninsula Coreea, în stare de alertă maximă

Data publicării:
GettyImages-Curtis Scaparrotti

 

  Șeful Comandamentului Forțelor Americane din Peninsula Coreea, Curtis Scaparrotti. FOTO: Gulliver/Getty Images

Șeful Comandamentului Forțelor Americane din Peninsula Coreea, Curtis Scaparrotti, a dat un ordin în acest sens în timpul unei vizite la baza aeriană Osan, administrată în comun de SUA și Coreea de Sud.

Pe de altă parte, Seulul a anunțat astăzi că negociatorul-șef sud-coreean în dosarul nuclear se va întâlni miercuri cu omologii săi american și japonez pentru a analiza posibilele mijloace de răspuns după testul nord-coreean efectuat pe 6 ianuarie.

Coreea de Nord a anunțat miercuri că a efectuat un test cu bombă cu hidrogen, deși experții americani au pus sub semnul întrebării capacitatea Phenianului de a deține deja această tehnologie.

Testul a provocat reacții dure din partea SUA, dar și a Chinei, aliatul principal al Coreii de Nord, Beijingul reclamând faptul că nu a primit o notificare prealabilă.

Șefa statului sud-coreean, Park Geun-hye, intenționează să se adreseze miercuri conaționalilor săi pentru a exprima dorința Seulului de a da un răspuns ferm la testul nuclear nord-coreean.

Duminică, Statele Unite au trimis un bombardier B-52 care a survolat la joasă altitudine teritoriul sud-coreean. Două avioane de luptă, unul american și altul sud-coreean, au escortat aparatul B-52 Stratofortress, care poate transporta arme nucleare, înainte ca el să revină la baza militară americană din Guam, a anunțat Pentagonul într-un comunicat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri