Fostul guvernator general al Canadei: Eliminarea vizelor pentru români este analizată

Data publicării:
kanada

Militari canadieni se vor pregăti pe teritoriul ţării noastre pentru misiuni în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. Decizia luată de membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a fost lăudată de oficialii din Canada, care încurajează existenţa unor astfel de operaţiuni militare.

„Trimiterea aici a unor avioane militare cu soldaţi canadieni face parte din acel gen de cooperare pe care obişnuim să o avem în cadrul NATO. Este important, în interiorul forţelor NATO, să învăţăm să lucrăm împreună. Nu este ceva neobişnuit să avem astfel de colaborări”, a spus Michaelle Jean.

Fostul guvernator al Canadei a vorbit şi despre problema vizelor. Michaelle Jean a precizat că executivul canadian are în vedere eliminarea acestora, mai ales în contextul în care Parlamentul European propune reintroducerea vizelor pentru ţările care nu îşi deschid graniţele pentru europeni.

„E imposibil să fac o estimare exactă, eu însămi nefiind parte din guvernul canadian. Ştiu că această chestiune este analizată, iar obiectivul urmărit este, într-adevăr, eliminarea vizelor pentru toţi cetăţenii din spaţiul european”, a declarat Michaelle Jean.

Michaelle Jean a deţinut cea mai înaltă funcţie în statul canadian, în perioada 2005-2010. În prezent, este trimisul special al UNESCO în Haiti, unde se ocupă de proiecte umanitare.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri