Franța: Bărbatul în moarte cerebrală după testarea unui medicament a murit 

Data publicării:
medicamente 1 - GettyImages - 24 august 15-2

FOTO: Gulliver/ Getty Images

Francezul era unul dintre cele șase persoane care au ajuns în spital, după testarea noului medicament. De asemenea, alte trei persoane au leziuni cerebrale permanente și vor rămâne cu handicap. 

Pentru moment nu se ştie dacă de vină este substanţa, care fusese deja testată pe animale, sau doza primită de voluntari.

La testele clinice au participat 90 de voluntari, perfect sănătoşi, cărora li s-a administrat substanţa respectivă în doze diferite. Toţi vor fi supuşi unor analize medicale detaliate.

Citiți și: 

ANCHETĂ. Șase oameni sunt în stare critică după testarea unor medicamente în Franța

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri