Gata să renunțe la familie, prieteni, loc de muncă: Sute de femei din Occident au aderat la grupările teroriste islamiste

Data publicării:
jihadiste crop

Cel puţin 300 de femei din Europa fac parte din mişcarea jihadistă. Ultimul caz de răsunet este cel al franţuzoaicei care a devenit membră a Statului Islamic şi complice a teroristului de la supermarketul din Paris. Ce le mână într-o luptă care nu este a lor? Este misterul pe care reporteri şi psihologi încearcă să îl lămurească.

Reporteri de la CNN au luat legătura cu o tânără din Franţa, simpatizantă a mişcărilor islamiste, care vrea să plece în Siria ca să lupte alături de teroriştii din Statul Islamic. În Franţa se îmbracă la fel ca orice tânără occidentală, cu blue-jeans şi tricou. Visează să poarte însă vălul musulman. Pentru ea, aceste femei sunt adevărate eroine.

Nu vreau să fiu judecată dacă ies pe stradă cu vălul pe faţă, nu vreau ca oamenii să îşi întoarcă privirile după mine. Vreau să fiu acolo unde nu şochez pe nimeni”, a spus femeia.

Cât despre atacurile de la Paris, femeia susţine că uciderea jurnaliştilor de la Charlie Hebdo era justificată, dar nu e de acord şi cu uciderea poliţiştilor şi a ostaticilor din magazin.

Ca să devină parte din Statul Islamic, este dispusă să rupă orice legătură cu viaţa ei de acum. Renunţă la părinţi, iubit, prieteni şi serviciu.

„Logodnicul meu nu va veni cu mine. Îl iubesc pe Dumnezeu mai mult decât îl iubesc pe el. Îl voi părăsi. Nu el este acela care va deschide porţile Paradisului pentru mine”, a spus încă o simpatizantă a mişcărilor islamiste.

Tinerele din Europa par să ignore total faptul că rebelii islamişti le tratează ca pe sclave. Singura lor misiune este să îi îngrijească pe luptători şi să aducă pe lume copii.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri