Germania înăspreşte regulile pentru solicitanţii de azil

Data publicării:
Refugiati in Germania migranti Germania GettyImages-483641170

După ce doar într-un singur an Germania s-a trezit cu peste un milion de extracomunitari, autorităţile de la Berlin, aflate şi în faţa unei presiuni publice imense, au decis să înăsprească regulile pentru acordarea dreptului de azil.

"Pachetul Azil II" suspendă pentru doi ani dreptul solicitanţilor de azil de a-şi aduce şi familiile în Germania. După această perioadă se va aplica în continuare legea adoptată pe 1 august 2015. Mai departe, am decis să clasificăm Maroc, Algeria şi Tunisia ca state sigure”, a anunțat Angela Merkel, cancelarul Germaniei.

Pe lângă interdicţiile legate de reunirea cu familiile, Berlinul a decis să limiteze şi beneficiile sociale şi să accelereze procedurile de expulzare a imigranţilor neeligibili.

Toate aceste decizii vin pe fondul unor tensiuni sociale destul de mari în Germania, mai ales după incidentele de la Koln, din noaptea de Revelion, când peste 500 de femei au reclamat că au fost agresate sexual de persoane printre care se aflau şi imigranţi.

Acum, autorităţile suflă şi în iaurt şi au decis ca, luna viitoare, când în Koln se va fi un celebru carnaval, să creeze o zonă securizată pentru femei şi să mobilizeze forţe de securitate suplimentare.

Mulţi germani consideră însă că autorităţile fac prea puţin şi prea târziu. 40% dintre nemţi sunt atât de dezamăgiţi de politica frontierelor deschise încât consideră că Angela Merkel ar trebui să demisioneze.

Cei mai nemulţumiţi dintre germani nu se mulţumesc doar să o conteste pe Merkel. Într-un adăpost pentru refugiați din sud-vestul ţării cineva a aruncat o grenadă. Dispozitivul nu a explodat, însă, iar geniştii chemaţi de urgenţă l-au detonat controlat.

Tensiuni sunt şi în Suedia. 19 tineri imigranţi au atacat cu arme improvizate personalul dintr-un centru pentru copii refugiaţi şi i-au ţinut pe angajaţi minute bune închişi într-o cameră. Incidentul ar fi pornit, se pare, de la refuzul unui angajat al centrului de a le cumpăra refugiaţilor dulciuri.

Pentru a evita astfel de tensiuni, Ungaria spune că este vital pentru statele europene să îşi apere mai eficient graniţele.

„Fără apărarea graniţelor externe ale UE, Europa este vulnerabilă. Ungaria este pregătită să îşi asume rolul şi să îl intensifice. În acest moment noi trimitem cel mai mare număr de poliţişti pentru a veni în ajutor în situaţia din Croaţia şi Slovenia”, a declarat Peter Sijjarto, ministrul ungar de Externe, la Digi24

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...