Grecia a devenit prima țară din zona euro care a intrat în incapacitate de plată

Data publicării:
fmi-1

©FOTO: GULLIVER/GETTYIMAGES

Grecia devine astfel prima țară dezvoltată care acumulează datorii față de FMI și care nu mai are acces la resursele financiare ale instituției. Aceasta din urmă, la rândul său, se confruntă cu cele mai mari probleme financiare din istorie. 

Într-un foarte scurt comunicat, FMI anunță că nu a primit rata de rambursare a împrumutului către Grecia, în valoare de 1,5 miliarde de dolari, și spune că despre aceasta a fost informat și Consiliul său de Administrație, în care sunt reprezentate cele 188 de state membre.

FMI reamintește că, potrivit regulamentelor, Grecia nu mai poate primi finanțare până nu ajunge la zi cu plata datoriilor.

Comunicatul confirmă, pe de altă parte, că Atena a cerut, marți, Fondului Monetar Internațional să o păsuiască până în noiembrie cu plata ratei de împrumut. Această solicitare, spune comunicatul purtătorului de cuvânt, va fi discutată în board-ul FMI, însă nu precizează un termen. 

„Incidentul de plată” cu Grecia constituie totodată un revers serios pentru credibilitatea FMI, care nu a mai înregistrat o incapacitate de plată a datoriei din 2001, când a fost cazul statului african Zimbabwe. Alte state care nu și-au putut plăti împrumuturile luate de la FMI sunt Sudanul și Cuba. Grecia se alătură acum în galeria nedorită a acestor țări rămase fără resurse financiare pentru a-și onora datoriile de plată.

În plus, FMI a acordat Greciei cel mai mare împrumut din istoria sa.

Chiar la începutul lunii iunie, directorul FMI, Christine Lagarde, se arăta optimistă și spunea că se așteaptă ca Atena să-și onoreze angajamentele. Ea a crezut în asigurările pe care i le-a dat premierul Alexis Tsipras, care îi spusese să nu-și facă griji.

Însă experiențele neplăcute al FMI cu Grecia nu iau sfârșit aici. În total, Atena ar trebui să vireze Fondului, anul acesta, 5,4 miliarde de euro din datoria totală de aproape 21 de miliarde de euro.

Următoarea tranșă din împrumut ce trebuie înapoiată este de 248 de milioane de euro și ar trebui să o plătească la 1 august.

Rata curentă pentru Fondul Monetar Internaţional, de 1,6 miliarde de euro, reprezintă o sumă minoră în comparaţie cu celelalte datorii ale Greciei scadente vara aceasta. Numai în luna iulie ar avea de plătit circa şapte miliarde de euro către Banca Centrală Europeană, FMI şi în titluri de stat.

Plăţi scadente ale Greciei 

30 iunie - 1,6 mld euro FMI

17 iulie - 454 mil euro FMI

17 iulie - 3 mld euro titluri de stat

20 iulie - 3,5 mld euro BCE

20 august - 3,2 mld euro BCE

Citiți și: 

Ce înseamnă incapacitatea de plată a unui stat
Mica Grecie din curtea lui Obama

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum vezi mesajele pe WhatsApp și Facebook Messenger fără să apari online și fără confirmarea de citire
Digi FM
Cum arată Selena Gomez fără pic de machiaj. Vedeta a avut o perioadă plină de evenimente
Pro FM
Cum arată azi, la 43 de ani, gemenele de la Cheeky Girls: "Sunteți exact la fel!". Au locuri de muncă...
Film Now
Sharon Stone, dezvăluiri despre o dispută cu Michael Douglas, înainte de filmările pentru Basic Instinct...
Adevarul
Agatha Christie, autoarea crimei aproape perfecte. Cum și-a înscenat dispariția, folosind numele amantei...
Newsweek
Expert zice care pensionari pierd bani la pensie după schimbarea calculului la vechimea în muncă. Ce au lucrat
Digi FM
Celine Dion, omagiu emoționant pentru soțul ei, în ziua în care acesta ar fi împlinit 84 de ani: "Amintirea...
Digi World
„Soarele” artificial al Chinei a depăşit un obstacol major în procesul de obţinere a energiei din fuziune...
Digi Animal World
Momentul când un câine declanșează un incendiu. Totul a pornit de la o mănușă încălzită cu baterie
Film Now
Ce fac și cum arată azi gemenele Olsen. Au renunțat la actorie după zeci de filme și s-au dedicat unui cu...
UTV
Mădălina Ghenea a fost surprinsă la tribunalul din Milano. Vedeta cere 5 milioane de euro despăgubiri în...